Invitată în platoul emisiunii „Teo show” , bioenergeticianul Lidia Fecioru a împărtășit publicului telespectator câteva sfaturi pentru a avea noroc. De exemplu este musai să aveți lumânări în casă. Acestea vor fi aprinse în funcție de ceea ce persoana își dorește să atragă, de la iubire, prosperitate, până la armonie.
Totodată, Lidia Fecioru spune că din moment ce am gândit ghinionul, acesta este automat și proiectat. Practic, tot ceea ce gândim se va materializa în Univers.
Metodele prin care poți atrage norocul în casa ta
„Dacă ai gândit ghinionul, l-ai și proiectat. Chestia asta funcționează. Noi suntem rodul gândirii noastre. Dacă un om se uită în oglindă și spune că nu arată prea bine, încet încet începe să se urâțească de la sine. Pentru că el generează acea urâțenie în interiorul lui. Noi vrem să fie lumea pozitivă.” a declarat Lidia Fecioru
Aceasta a mai spus că locuința trebuie să fie comodă pentru noi, iar lucrurile să se afle în armonie. Este recomandată a fi aprinsă lumânarea roșie pentru dragoste, cea verde pentru bani și prosperitate, iar pentru armonie lumânarea albă. Aceasta are un remediu și pentru gastrită și pentru afecțiunile de la nivelul sistemului digestiv.
„Trebuie să ne facem casa comodă pentru noi. Lucrurile trebuie să fie în armonie. Lumânările sunt obligatorii într-o casă. Un foc când arde e perfect. Dacă vrem să atragem dragostea dăm foc la o lumânare roșie, vrem să atragem bani aprindem lumânare verde, vrem să atragem armonie dăm foc la o lumânare albă. Vrem și bogăție și armonie și iubire, dăm foc la lumânări aurii. Nu e obligatoriu să ardă tot timpul, 10-15 minute sunt suficiente.
Frunzele de dafin le recomand, inclusiv ceaiul de dafin. E bun pentru gastrite, tot ce înseamnă ciuperci, paraziți în corp, tot ce înseamnă digestiv, pancreatită. Dafinul e copacul regilor, al învingătorilor. De aceea e bine să luăm o frunză de dafin și să scriem pe ea o dorință, iar apoi o aprindem și cât ea arde noi putem spune și o rugăciune.” a spus Lidia Fecioru la „Teo Show”.