Asociația pentru Protecţia Consumatorilor – InfoCons avertizează că vopseaua de ouă, pe care toți o folosim de Paște, poate să conțină foarte multe E-uri, un lucru extrem de dăunător pentru sănătate.
Specialiștii avertizează că vopseaua poate fi ingerată chiar dacă este doar pe coaja oului, prin transferul pe mâini sau prin transferul direct în ouă și îi sfătuiesc pe oameni să aibă grijă ce cumpără.
Vopseaua de ouă poate conține până la 11 E-uri
Sursa menționată mai sus informează că din punctul de vedere al aditivilor alimentari, 98,36% dintre produse (vopsea de ouă) au în compoziţie E-uri (aditivi alimentari), după cum rezultă din centralizarea şi analizarea informaţiilor ce se regăsesc pe etichete.
Mai mult decât atât, din punct de vedere al produselor ce conţin aditivi alimentari, 65,57% dintre produsele studiate au avut în componenţă acid lactic (E270), 63,93% au avut în componenţă azorubină (E122), iar 54,10% au avut în componenţă benzoat de sodiu (E211).
„Vopseaua de ouă nu numai că ne influenţează vizual şi ne aduce, poate, o bucurie ca şi coloristică o oului de paşte, dar se transferă atât în produse – în ouă- sau se transferă pe mână, ceea ce înseamnă că ar trebui să fim mai atenţi şi mai responsabili atunci când cumpărăm vopsea de ouă – un produs pe care îl cumpărăm poate doar să fie.
Necitind eticheta şi nici măcar cantitatea minimă de ouă care pot fi vopsite, care de altfel, influenţează şi preţul. Dar, atenţie, vopseaua de ouă poate să conţină până la 11 E-uri care ne influenţează atât pe noi, copiii noştri, bunicii şi musafirii noştri la masa de Paşte”, a declarat spune Sorin Mierlea, preşedinte InfoCons.
Potrivit lui Mierlea, chiar dacă este pe coaja oului, ajungem să o ingerăm prin transferul pe mâini sau prin transferul direct în ouă.
„Atenţie la vopseaua de ouă!”, mai zice Sorin Mierlea, șeful asociației pentru Protecţia Consumatorilor, citat de gândul.ro