Răzvan Fodor i-a făcut o surpriză foarte mare soției sale și a mers în Creta, acolo unde aceasta filmează pentru emisiunea „Chefi fără limite”.
Răzvan Fodor, surpriză pentru soția sa
În ediția de pe 11 aprilie, soțul prezentatoarei Irina Fodor apare în emisiune, deoarece acesta nu a mai suportat dorul pentru partenera sa de viață și a decis să ia un avion și să zboare până în Grecia.
Când l-a văzut pe Răzvan Fodor după atâta vreme, prezentatoarea de la „Chefi fără limite” a început să izbucnească în lacrimi. Revederea a fost dulce, iar vedeta nu se mai putea opri din plâns când l-a zărit pe soțul ei.
Preț de câteva secunde bune, Irina Fodor nu s-a mai desprins din brațele soțului ei. Iar apoi, cei doi au ieșit la cină și au povestit. Mai mult, cântărețul nu s-a așteptat la această reacție din partea soției sale.
„Eu când mă gândeam că ea o să se gudure și toată o să fie numai așa, o bucurie, când mă vede ea bâzâit.
Am și făcut un story când am ajuns aici, mergeam așa prin București, m-am împiedicat de un avion, avionul m-a luat cu el în zbor și am ajuns lângă Țuca.
De fapt, ăsta este scopul și destinația unde voiam să ajung. A fost cu lacrimi și cu durere de inimă după o soție”, a declarat Răzvan Fodor, în cadrul emisiunii.
Reacția Irinei Fodor după ce și-a revăzut soțul
Cei doi amorezi au luat cina împreună și au avut timp să mai povestească față în față, la o adevărată întâlnire, după ce au vorbit mult timp doar pe rețelele de socializare.
„Ce să mai, sunt foarte, foarte fericită și aveam mare nevoie de el și m-am încărcat acum”, a mărturisit Irina Fodor.
Cu atât mai mult, Răzvan Fodor a spus că și-ar fi dorit să plece cu soția lui acasă, dar aceasta mai are treabă în Creta, așa că biletul de întoarcere spre România este numai al lui.
„Am venit acum și aș pleca cu tine acasă, dar mai aveți un pic și vă întoarceți”, a spus Răzvan Fodor.