Reclamă

Potrivit ministrului interimar al apărării, Nicolae Ciucă, „pensii speciale” ale militarilor sunt impropriu numite, aceștia având în schimb pensie militară de serviciu.

„Militarii, de la Alexandru Ioan Cuza încoace, beneficiază de pensie militară de serviciu. În plus, „militarii plătesc toate elementele de contributivitate, ca orice salariat”, susține Nicolae Ciucă într-un interviu acordat presei militare.

Potrivit spuselor anumitor persoane, îndreptățiți să beneficieze de pensiile de serviciu ar fi doar militarii care au participat la misiuni externe. Nicolae Ciucă nu este de acord și se opune răspicat acestei idei.

„Armata nu trebuie separată în cei care au fost în misiuni şi cei care nu au fost. Noi nu puteam să mergem în misiuni în străinătate dacă nu erau cei din ţară care să ne sprijine în executarea misiunilor. Pentru a susţine un militar în teatrele de operaţii este nevoie de 9 -12 oameni în activităţile de suport. Noi nu ne putem îndeplini misiunile, oriunde am fi, fără să ne bucurăm de tot ceea ce  înseamnă liniile de suport logistic, liniile de suport tehnic, liniile de suport moral, care au o componentă considerabilă în ceea ce înseamnă succesul acţiunii militare”, a subliniat Nicolae Ciucă, fost șef de Stat Major.

Acesta a arătat faptul că în momentul de față, militarii nu își pot adăuga niciun bonus sau coeficient în ultima lună înainte de pensionare.

„În baza legii, singurul drept pe care îl au de a alege, atunci când ieşim la pensie, este segmentul acesta de şase luni consecutive din ultimii cinci ani, în baza căruia se calculează pensia, iar pensia începe de la plafonul de 65% şi nu depăşeşte 85%. Ca atare, indiferent despre cine discutăm dintre cei care ies la pensie în uniforma militară pe baza legii, nu depăşesc salariul net în plată la ieşirea la pensie”, a declarat Nicolae Ciucă.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro