Edi, fiul lui Leo Iorga a mărturisit în cadrul unui interviu cât de greu i-a fost să treacă peste moartea tatălui său. Regretatul artist s-a stins din viață după ce a pierdut lupta cu cancerul. Recent, acesta a mărturisit că a început să îl viseze pe tatăl său, ceea ce înainte nu se întâmpla mai deloc.
Fiul lui Leo Iorga: „Trei zile la rând l-am tot visat”
Edi a povestit că acum câteva zile, l-a visat pe tatăl său în niște situații cel puțin ciudate. Fiul regretatului artist a mărturisit cum i-a părut în vis tatăl său.
„De curând, nu știu ce s-a întâmplat, trei zile la rând l-am tot visat. Eram cu el pe capul unui dig, la ceva ocean. Apoi în alt vis m-a furat și m-a dus într-un buncăr”, a povestit Edi pentru „Exclusiv VIP”.
În cadrul aceleiași emisiuni, Edi a vorbit și despre ultima întâlnire pe care a avut cu tatăl său. Atunci, l-a văzut cu câteva zile înainte să moară, mărturisind că își amintește și acum ceea ce i-a spus regretatul artist. Deși Edi a crescut știind că tatăl său îl iubește, ultimele cuvinte l-au impresionat și mai mult la acel moment.
„L-am văzut ultima oară la Spitalul Militar, era într-o zi de miercuri. El a murit într-o sâmbătă. Era într-o stare rea. Nu vorbea. Mi-a zis doar că mă iubește. După doi ani și jumătate, asta mi-a rămas în cap, atunci când m-a luat de mână”, a mai spus tânărul.
Edi a mai precizat că mama sa încet, încet se obișnuiește că soțul său nu mai este. Situația acesteia a fost destul de gravă în ultima perioadă întrucât intrase în depresie de când l-a pierdut pe acesta.
„Mama este mai bine acum. Are o stare care este firească, de dor, de lipsă. Este pe drumul cel bun. Cred că e un lucru natural, cred că oricine are o perioadă de suferință, de tristețe”, a continuat Edi.