După ce au stat mai bine de doi ani pe tușă, artiștii s-au întors din nou pe scenă. Restricțiile au fost ridicate, iar evenimentele și concertele s-au reluat. Pentru majoritatea artiștilor pandemia a modificat și onorariul, practicându-se prețuri ceva mai mici, față de anii trecuți. Însă, nu este și cazul lui Ștefan Bănică Jr. care rămâne unul dintre cei mai scumpi cântăreți de pe scena românească.
Cei care și-ar dori ca Ștefan Bănică Jr. să le cânte la nuntă trebuie să știe că artistul este unul dintre cei mai scumpi din branșă. Astfel, doritorii trebuie să bage mâna adânc în buzunar pentru a se bucura de atmosfera creată de juratul de la „X Factor”. Pentru un eveniment privat, Ștefan Bănică Jr. cere între 8.000 și 10.000 de euro.
Pe lângă onorariul artistului, cei care și-l doresc la nuntă pe Ștefan Bănică Jr. trebuie să mai țină cont de anumite aspecte. În cazul în care evenimentul este în afara Bucureștiului, artistul vine la pachet cu alte 20 de persoane (stuff) și se adaugă cheltuieli suplimentare. Mai exact pentru o deplasare juratul de la „X Factor” cere 1,5 euro pe kilometru, pentru transport, 10 camere duble, și un apartament, la hoteluri de 4 stele, plus masă pentru 21 de persoane.
Ștefan Bănică, în rolul de tată
Dacă pe scenă îl știe toată lumea, puțin știu cum este Ștefan Bănică Jr. acasă, în rolul de tată. Recent, artistul a vorbit despre cei trei copii ai săi, despre felul în care încercat să îi educe și despre principiile și valorile pe care încercă să le insufle.
„Le-am insuflat ideea de familie, de unitate, faptul că multe lucruri se pot schimba în viaţa asta, dar mama, tata şi fraţii – niciodată. Mă bucur că toţi trei o iubesc nespus pe mama mea, pe bunica lor, care are o răbdare ieşită din comun şi un mod cald de a te face să înţelegi lucrurile. Şi, așa cum m-a învăţat pe mine, îi învaţă şi pe ei, care o adoră, pur şi simplu. Şi atunci, prin mama mea, această idee de familie este şi mai puternică.
Fiecare dintre copiii mei are drumul lui, iar eu voi fi acolo să-i sprijin atunci când au nevoie. Radu Ştefan s-a desprins deja pe drumul lui. Violeta, deşi are 14 ani, ştie exact ce vrea să facă. Iar cu Alexandru am un sentiment care nu ştiu de unde vine, dar care îmi dă o siguranţă plăcută, că se va descurca în orice şi-ar propune.
Ca părinte, sunt dator să menţin un echilibru în drumul pe care şi l-a ales copilul, ca şi când aş fi cele două rotiţe ajutătoare de la prima bicicletă. Copilul îşi alege singur direcţia. E foarte important să se simtă liber şi protejat, în acelaşi timp”, a declarat Ștefan Bănică, potrivit vivi.ro.