Gina Pistol și Smiley formează unul dintre cele mai frumoase cupluri din showbiz-ul românesc. Alături de fetița lor Josephine, cei doi se pot numi cei mai fericiți părinți de pe pământ. Au o familie minunată, demnă de lăudat. Pentru că Gina Pistol are o mare comunitate de persoane care o urmăresc pe social media, vedeta îi ține la curent cu tot ceea ce se întâmplă în viața ei. Timpul deja a trecut cu rapiditate, astfel încât Josephine își surprinde părinții pe zi ce trece.
Vedeta a postat pe conturile sale de social media un clip video, în care vorbește despre cea mai nouă faptă a lui Josephine. Micuța de doar câteva luni începe să își uimească părinții. Emoționantă, Gina Pistol a povestit cum cea mică are deja gesturi de afecțiune. Ce a făcut bebelușa atunci când părinții ei au luat-o în pat cu ei, a povestit chiar mama ei.
Gina Pistol și Smiley, emoționați până la lacrimi de gestul lui Josephine
„Simpaticilor, trebuie să vă povestesc ceva. Aseară m-am culcat foarte târziu, cred că pe la două dimineața și m-am tot trezit pe parcursul nopții. Nu știu ce s-a întâmplat, nu am putut să dorm. În fine, nu asta era ideea. Dar pe la șase jumătate s-a trezit Josephine și spre dimineață am luat-o cu noi în pat.
Și s-a trezit, începuse să vorbească pe limba ei, și stăteam așa, cu ochii între-deschiși, ca să văd ce face. Și m-a pupat. Am început să plâng. Și pe urmă l-a pupat și pe taică-so. Bine, pe taică-so îl pupă puțin altfel. Având barbă, e mai greu să-l pupe. Dar realizez că crește fiică-mea. Crește atât de repede…”, a povestit Gina Pistol, pe contul ei de social media.
@lori.93 #gina #ginapistol #chefilacutite #smiley #antena1 #protv #tiktokromania #romania #romaniiautalent #foryou #foryoupage #fy #fyp #fypシ #viral #fypage #fypシ゚viral #pentrutine #funny #amuzant #tiktokromania?? #romania?? ♬ eredeti hang – Lori
Gina Pistol, despre botezul fiicei sale
În urmă cu puțin timp, cei doi părinți au creștinat-o pe micuța Josephine. Cum a decurs totul și ce s-a întâmplat, a povestit chiar Gina Pistol, în cadrul unei emisiuni televizate.
„Duminică am creștinat-o pe Josephine. Pentru noi, ca părinți, momentul de la Biserică a fost unul extrem de frumos și emoționant.
Eu am avut lacrimi în ochi mai toată slujba, însă micuța noastră a fost foarte, foarte cuminte.
La finalul zilei ne-am bucurat să avem alături familia și cei mai apropiați prieteni într-o petrecere restrânsă. A fost o zi magică! Poate cea mai specială zi de când ea a venit pe lume.”, a declarat Gina Pistol, la Antena 1.