Reclamă

Mariana Dănescu a ajuns cunoscută pentru personajul Lili Jurcă din serialul românesc „La Bloc.” În prezent, aceasta are o familie fericită, iar cariera sa în actorie a fost într-o ascensiune continuă.

Mariana Dănescu a ajuns la frumoasa vârstă de 53 de ani și se bucură de cariera sa în domeniul actoriei. Deși a renunțat la televiziune, nu a renunțat și la piesele de teatru pentru că iubește ceea ce face. Cunoscută pentru coafura care a și consacrat-o cu părul scurt și creț, look-ul său nu s-a schimbat nici după 20 de ani.

Actrița este căsătorită cu Gabi Capră și, împreună, sunt părinții a doi copii frumoși, o fetiță și un băiețel. Nașterea micuțului Mihăiță s-a întâmplat pe platourile de filmare și a fost parte din rolul personajului Lili. La evenimentul fericit au participat toți colegii săi și astfel, au devenit mult mai apropiați.

Nașterea lui Mihăiță a fost cel mai emoționant moment din viața noastră, iar clipa venirii lui pe lume a fost cu atât mai specială, cu cât s-a împletit foarte frumos cu evenimentele din serial. Nașterea în direct, la care au participat toți colegii mei, ne-a apropiat foarte mult și ne-a transformat într-o familie.”, a spus Mariana Dănescu.

Social Media

Actrița a jucat în mai multe filme și piese de teatru românești. Ea a apărut în „Poveste imorală” (2000), „Poker” (2010), „La bloc: după 10 ani” (2013) și „Dincolo de calea ferată (2016).”

Aceasta nu s-a despărțit de scenă și este prezentă în teatrele din capitală, unde joacă în numeroase piese. Mariana Dănescu a mai jucat și în „Nevestele vesele din Windsor de William Shakespeare” (2011), „Prizonierul din Manhatan de Neil Simon” (2012), „Țarul Ivan își schimbă meseria de Mihail Bulgakov”, (2013), sau „Roman Teatral după Ronald Harwood”, (2013).

Mariana Dănescu și-a pierdut sora geamănă


Reclamă

Share.

Pasionată de dezvoltare personală, călătorii și citit, ea este atrasă de noutățile și momentele cheie din industria din spațiul public. Andreea face și voluntariat, fiind o persoană implicată în comunitate și în soluționarea problemelor societății căutând să se dezvolte atât pe plan personal, cât si profesional.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro