Reclamă

Angajații români au motive de bucurie! Valoarea tichetelor de masă a crescut. Liderii coaliției de guvernare au aprobat pachetul de măsuri socio-economice „Sprijin pentru România”, prin care sunt lansate mai multe măsuri pentru sprijinirea populației cu venituri reduse.

Printre măsurile propuse, care au fost aprobate se numără vouchere în valoare de 50 de euro pentru persoanele vulnerabile până la sfârșitul anului 2022, vouchere în valoare de 30 de euro pentru elevii care provin din familii vulnerabile, o reducere de 50 de bani la benzină și motorină pentru marii transportatori, majorarea voluntară a salariului minim cu 200 de lei fără sumă care va fi scutită de taxe.

Deși inițial în pachet se afla și măsura de amânare a ratelor, se pare că aceasta a fost scoasă. Băncile despre care Marcel Ciolacu declara joi la  Digi24.ro că au acceptat măsura, s-ar fi răzgăndit.  Este posibil ca măsura să se aplice totuși din a doua parte a anului, dacă băncile vor avea timp să își facă provizioane.

Măsurile propuse de coaliția PSD-PNL-UDMR

Marcel Ciolacu, președintele PSD, a spus ieri  că impactul bugetar al măsurilor economice și sociale pe care coaliția de guvernare le va prezenta astăzi este de 17,5 miliarde de lei (aproximativ 3,5 miliarde de euro), dintre care 1,8 miliarde de euro sunt fonduri europene.

Principalele măsuri propuse pentru populație:

  • vouchere pentru alimente de bază – 50 de euro la fiecare două luni pentru familiile cu cel puțin 2 copii sau monoparentale cu venituri mai mici de 600 de lei pe lună, pentru pensionarii cu venituri mai mici de 1.500 de lei pe lună, pentru persoanele cu venit minim garantat și pentru persoanele cu dizabilități până la finalul anului.
  • vouchere de 30 de euro pe lună pentru elevii care primesc burse sociale pentru cumpărarea de alimente, rechizite și haine, până la finalul anului.
  • 200 de lei în plus la salariu minim (sumă acordată voluntar de angajator). Cei 200 de lei sunt scutiți de toate taxele.
  • salariul minim în agricultură de 3.000 de lei.
  • majorarea valorii tichetelor de masă de la 20,17 lei la 30 de lei.
  • majorarea normei de hrană din spitale de la 11 lei pe zi la 22 de lei pe zi.
  • creșterea alocației de hrană, îmbrăcăminte și încălțăminte pentru copiii din centrele de plasament.
  • extinderea programului de fertilizare în vitro, numărul persoanelor care pot aplica crește de la 300 pe an la 5.000 pe an.
Este vestea momentului! Valoarea tichetelor de masă crește semificativ. Despre ce sumă e vorba
arhivă

Măsuri pentru companii și antreprenori:

  • reducere de 50 de bani la benzină și motorină pentru marii transportatori.
  • ajutor de până la 400.000 de euro/firmă pentru IMM-urile care au cheltuieli mai mari cu cel puțin 15% la utilități. Măsura poate fi finanţată exclusiv din fonduri europene prin POCU. Buget alocat măsurii: minim 300 milioane de euro.
  • ajustarea contractelor de investiții publice în derulare în funcție de creșterea prețurilor la materiale, manoperă, transport, utilaje.
  • 75% din salariu pentru angajații aflați în șomaj tehnic, adică continuarea măsurilor Şomaj tehnic şi Kurzarbeit până la 31.12.2022.
  • stimulent de 50% din salariu pentru angajarea șomerilor.
  • ajutoare de stat pentru susținerea fermelor de reproducere a speciilor porc, vită, oaie.
  • 100 de milioane de euro pentru Casa de comerț Unirea.
  • ajutor de stat pentru retehnologizarea companiilor și IMM-urilor cu profil de producție industrială și agro-alimentară.
  • 120 de milioane de euro prime pentru agricultorii români.
  • 200 de milioane de euro pentru procesarea produselor agricole în România.
  • garantarea unui credit în valoare de cel mult 75.000 lei, în proporţie de 80% de către stat – prin programul Family Start.
  • garantarea unui credit în valoare de cel mult 50.000 lei, în proporţie de 80% de către stat prin programul naţional ”Student Invest”

Reclamă

Share.

Jurnalist cu peste 14 ani de experiență în presa online, cât și în cea scrisă. Și-a început cariera la Acasa.ro în 2007, urmând ca un an mai târziu să lucreze la Prosport. Între 2009 și 2012 a făcut parte din echipa de Sport a cotidianului Adevărul. În ultimii trei ani a lucrat CANCAN.RO, Evenimentul Zilei și Jurnalul în departamentul Eveniment, unde a scris pe social, justiție și sănătate. A absolvit Facultatea de Istorie în 2006. Din copilărie și-a dorit să fie jurnalist sportive, avându-l ca exemplu pe Cristian Țopescu.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro