Reclamă

Vedetele din România care au apelat la micșorarea stomacului pentru a deveni suple, nu sunt puține. Din dorința de a deveni mari dive, acestea și-au tăiat stomacul și au slăbit considerabil. Cu siguranță multe dintre ele vă trec deja prin minte, iar pe celelalte urmează să le descoperiți.

S-au „ascuțit”, apoi s-au „rotunjit” și au continuat în acest ritm o perioadă bună de timp. Nu s-au menținut tot timpul la greutatea optimă, însă transformările lor fizice sunt de-a dreptul uimitoare și greu de recunoscut de foarte multă lume. Iată cine sunt și la ce au renunțat după intervenție.

1. Raluca Bădulescu

În urmă cu aproximativ 10 ani, jurata de la „Bravo ai stil” a dat startul slăbitului prin intermediul operației de micșorare a stomacului. După ce a trecut prin această intervenție, vedeta Tv a pierdut 80% din stomac, iar procesul slăbirii se consideră unul natural. Raluca Bădulescu cântărea 125 de kilograme înaintea operației, iar după câțiva ani, a ajuns să arate mai ceva ca un manechin.

„Mănânc de toate, dar câte puţin, inclusiv shaorma şi brânzeturi. Înainte aveam ficatul înecat în grăsime, acum sunt bine cu sănătatea. De la 125 kg, cât aveam înainte de operaţie, am ajuns la 52 de kilograme. Acum am puţin peste 60 kg, însă cu dietă şi cu puţină mişcare voi reuşi să ajung din nou la kilogramele pe care le consider ideale pentru mine.”, a spus Raluca în urmă cu puțin timp.

Top 3 vedete din România care și-au micșorat stomacul, pentru a fi mari dive! La ce lucruri au trebuit să renunțe după intervenție
Instagram

2. Teo Trandafir

Pentru aceeași procedură a optat și Teo Trandafir. Moderatoarea nu a reușit să slăbească prin diete și sport, așa că a ales să-și taie stomacul. Acum, gazda emisiunii „Theo Show” a ajuns la 60 de kg, de la 123 kg, în doar câteva luni.

„Mănânc pufuleţi când mi se face foame, biscuiţi, iar la prânz o ciorbă la bufet!”, spunea Teo în urmă cu ceva timp.

Top 3 vedete din România care și-au micșorat stomacul, pentru a fi mari dive! La ce lucruri au trebuit să renunțe după intervenție
social media

3. Ozana Barabancea

Celebra jurată a emisiunii „Te cunosc de undeva” a ales și ea operația de micșorare a stomacului. În urmă cu 5 ani, se declara foarte mulțumită de alegerea ei. De la 128 de kilograme, aceasta a ajuns la aproximativ 68 de kg.

„Mănânc de trei ori pe zi, din cinci în cinci ore. Important este să nu beau nimic în timpul mesei.”, spunea artista în urmă cu ceva timp.

Top 3 vedete din România care și-au micșorat stomacul, pentru a fi mari dive! La ce lucruri au trebuit să renunțe după intervenție
social media

Reclamă

Share.

Scopul ei este să profeseze în domeniul presei pentru a-și dezvolta abilitățile și pentru a pune în practică tot ce a învățat în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Curiozitatea, pasiunea de a scrie, dorința de a fi de folos, curajul, dispoziția de a fi conectată mereu la actualitate au determinat-o să își aleagă acest drum. Iși dorește să se promoveze, să se reinventeze și să se adapteze la schimbările presei.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro