Lucian Bode, secretar general interimar al PNL, a vorbit despre situația din formațiune. El a dezvăluit de ce liderii liberali din partid l-au înlăturat pe Florin Cîțu de la conducerea formațiunii.
1. Lucian Bode, despre Florin Cîțu: Îi mulțumesc!
Lucian Bode spune că PNL a ales echilibrul, moderația și a lăsat la o parte o serie de pariuri riscante pe care nu trebuia să le facă în această perioadă. Totuși, Lucian Bode a ținut să îi mulțumească lui Cîțu pentru cele șase luni de mandat. El spune că au fost făcute și lucruri bune.
Ministrul de Interne a evitat să spună dacă Florin Cîțu a fost un pariu riscant pentru PNL în această perioadă. Totuși, liberalul a ținut să menționeze că din 49 de filiare, peste 40 au cerut înlăturarea lui Cîțu din fruntea PNL-ului.
„Când peste 40 de filiale, din 49, spun stop este nevoie de o resetare la nivel politic, atunci trebuie să faci un pas lateral. Așa cum a făcut şi Florin Cîţu, şi eu îi mulţumesc pentru modul în care a înţeles că a fost o etapă, iar etapa de care are nevoie PNL şi Guvernul este una în care trebuie să avem altceva în vârf. Nu am ratat nicio criză, de-a lungul istoriei”, a declarat Bode.
2. De ce a fost înlăturat Florin Cîțu de la conducerea PNL
Cât despre motivul înlăturării lui Cîțu din fruntea formațiunii, Lucian Bode spune că fostul lider al PNL s-a „uzat” în competiția cu Ludovic Orban. Secretarul general al PNL reamintește că Orban a numit acea competiție ca fiind „festivalul democrației”.
Acel festival a făcut foarte mult rău formațiunii. În septembrie, Lucian Bode, cât și alți liberali, și-au pus speranțele în Florin Cîțu. Bode spune că pe vremea aceea, Cîțu era considerat un tânăr finanțist, cu școli făcute în străinătate și un om respectat.
„Atunci ne-am dorit să scăpăm de populismul deşănţat al lui Ludovic Orban. Ducea partidul într-o zonă total greşită. Împreună cu Florin Cîţu am reuşit să scăpăm de Ludovic Orban. Sigur că Ludovic Orban putea să rămână în PNL. A ales altă cale. Credem că în perspectiva anului 2024 este nevoie de o întărire a partidului”, a mai declarat Bode, conform news.ro