Reclamă

Bianca Drăgușanu nu a spus de puține ori „Poftiți pe la noi!” Vedeta a mai participat în câteva ediții pentru a susține diferite cazuri sociale. A dat tot ce a putut, însă nu a contat doar asta. Pentru mulți a fost un sprijin real, un om de nădejde, în schimb, pentru alții, a fost doar o „țărancă plasticată”. 

Ei bine, aceste lucruri s-au întâmplat chiar în cadrul unei ediții ale show-ului susținut de Nea Mărin. În timp ce Bianca își vedea liniștită de treabă, un trecător oarecare a început să facă afirmații neînchipuite la adresa divei. Acela a fost momentul când fosta soție a lui Victor Slav a reacționat așa cum nimeni nu s-ar fi așteptat.

Bianca Drăgușanu, schimb de replici „acide” cu un trecător, la „Poftiți pe la noi”

Cu toții știm că atunci când vine vorba să-și apere imaginea, Bianca Drăgușanu își adună toate forțele și armele pe care le deține pentru a ieși la atac. De-a lungul timpului, focoasa blondină a făcut spectacol în mai multe apariții Tv. Atunci când diferite persoane publice sau oameni simpli au încercat s-o jignească sau să-i aducă acuzații. Ei bine, în urmă cu câțiva ani, Bianca a participat la emisiunea lui Nea Mărin și a avut parte de un moment de proporții.

În timp ce mergea liniștită pe stradă cu un coș de preparate în mână, Bianca a fost luată cu asalt de către un trecător care a jignit-o în ultimul hal. Bărbatul a strigat în gura mare că diva este „plasticată”. Ce a urmat apoi, a fost de-a dreptul savuros. Fosta asistentă Tv a avut o reacție furibundă și a continuat să schimbe replici acide cu individul.

Bianca: Tu te uiți la tine, mă? Sunt din plastic? Ia pune mâna pe mine

Individ: Nu vreau să pun mâna pe tine, ești o țărancă plasticată!

Bianca: Țăran prost ce ești, de aia ești muncitor la gunoi, cărăuș în vamă, de deștept ce ești!

Unde mai pui și faptul că Bianca aruncat în bărbatul respectiv cu tot ce a prins din coșul pe care îl avea. Momentul a stârnit mii de hohote de râs în mediul online, iar internauții au savurat fiecare secundă din videoclip.

@dragoscirstea7 #viraltiktok #fypシ゚viral #?????? #??? #poftitipelanoi #biancadragusanu #fypシ゚viral ♬ sunet original – dragoscirstea10


Reclamă

Share.

Scopul ei este să profeseze în domeniul presei pentru a-și dezvolta abilitățile și pentru a pune în practică tot ce a învățat în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Curiozitatea, pasiunea de a scrie, dorința de a fi de folos, curajul, dispoziția de a fi conectată mereu la actualitate au determinat-o să își aleagă acest drum. Iși dorește să se promoveze, să se reinventeze și să se adapteze la schimbările presei.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro