Veste foarte bune pentru toți românii! Miinivacanța de Paște se apropie cu pași repezi. Angajații din România care lucrează atât la stat, cât și la privat, vor beneficia de zile libere cu ocazia Sfintelor Paști de o minivacanță.
Zile libere de Paștele Ortodox 2022
Salariații din România, indiferent că lucrează la stat sau la privat, beneficiază de o minivacanță de Paște. Vacanță care are ca scop, sărbătorirea Sfintele Paști alături de cei dragi. După cum este bine cunoscut, Paștele Ortodox nu se sărbătorește la aceeași dată cu cel Catolic.
Așadar, încă din 2020 s-a decis ca angajații de la noi din țară, care primesc zile libere pentru Paștele Catolic, iar mai apoi pentru cel Ortodox, să recupereze aceste zilele libere primite suplimentar, după cum citează Antena3.ro.
Important de menționat este că în cazul în care angajatorul oferă libere doar pentru un singur cult religios, persoanele salariate nu trebuie să recupereze nici măcar o zi.
Pentru că marele eveniment religios ortodox, respectiv catolic, nu are o dată fixă, în acest an, Paștele Ortodox pică în data 24 aprilie 2022. De asta, s-a decis să fie liber vineri, în Vinerea Mare pe 22 aprilie, și 24 şi 25 aprilie, prima şi a doua zi de Paşte.
Paștele Catolic va fi sărbătorit puțin mai devreme, mai exact, în data de 17 aprilie 2022. Iar zilele declarate libere sunt 15 aprilie, de Vinerea Mare și 17 și 18 aprilie, reprezentând prima şi a doua zi de Paşte.
Categoria de angajați care nu beneficiază de minivacanța de Paște
Cu toate că statul și angajatorii privați oferă zile libere cu ocazia sărbătorilor pascale 2022, există și categorii de angajați care nu sunt eligibili pentru ele. Este vorbim de salariații care activează în unitățile sanitare și în unitățile de alimentație publică.
Mai mult, în această categorie intră toate domeniile unde activitatea nu poate fi întreruptă din cauza specificului activității.
De precizat este că deși medicii, lucrătorii comerciali, polițiștii și mulți alții nu pot beneficia de zile libere de Paște, acestor categorii de angajați trebuie să li se asigure compensarea cu timp liber în următoarele 30 de zile.
Dacă nu se pot acorda zile libere, angajatorul este obligat să ofere un spor de cel puțin 100% din salariul de bază al angajatului.