Potrivit Spynews.ro, în urma unui monstruos scandal, iubitul Danielei Cruduţ ar fi batut-o în asemenea hal încât aceasta a fost nevoită să fie internată într-un spital din Bucureşti.
Nu este absolut nicio noutate faptul că Daniela a avut de-a lungul timpului ghinionul unor relaţii amoroase eşuate, ce-a mai notabilă fiind aceea cu Mihai Costea, zis şi Nilă, care a durat trei ani de zile. Mult îndrăgita Cruduţă a fost, din nefericire, agresată în nenumărate rânduri de către Nilă, însă întotdeauna aceasta l-a iertat pe bărbat. Cu toate acestea însă, paharul ei s-a umplut, iar Cruduţa a ieşit din toxica relaţie continuând să îşi caute mult visata jumătatea.
Acum bătută, Daniela s-a ales cu nasul spart, un traumatism cranio-facial şi o entorsă la gleznă de toate zilele. În ciuda celor întâmplate, Cruduţa nu intenţionează să depună plângere împotriva iubitului ei violent, iar în acest caz, în ciuda faptului că poliţia s-a autosezizat, organele legii nu pot face absolut nimic fără o declaraţie oficială din partea femeii vătămate.
Odată despărţită, Daniela a “tatonat terenul”, înconjurându-se de diverşi milionari, însă, cu toate acestea nimeni nu a reuşit să îi cucerească inima oferindu-i cel mai de preţ cadou: un copil şi o familie.
„Îmi doresc un copil, nu neapărat să mă mărit. Dar îmi doresc un copil. Atunci când o să întâlnesc pe cineva, să mă liniştească. Până atunci nu am obilgaţii, nu sunt măritată, nu am familie, de ce să nu mă distrez?”, a povestit Daniela în trecut.