Ana Baniciu a revenit în atenția publicului odată cu participarea la emisiunea „Asia Express”. Deși nu era deloc străină de lumea mondenă, acel proiect i-a deschis și mai multe uși fiicei lui Mircea Baniciu. Acum că este la un pas să se căsătorească, Ana a decis că este momentul să rememoreze anumite etape din copilărie.
Ana Baniciu poate spune că este o norocoasă. În ultima perioadă, artistei îi merge din ce în ce mai bine pe toate planurile. Fiica lui Mircea Baniciu se preăgtește să îmbrace rochia de mireasă pentru prima dată în viața ei, iar asta nu e tot. Pe plan personal, lucrurile au căpătat o întorsătură radicală.
Ana Baniciu s-a mutat la o altă casă de producție și le-a promis fanilor că va lansa mai multă muzică de calitate. Chiar dacă a fost pandemie, artista a găsit pe ce să își canalizeze atenția. Proiectele din online, campaniile publicitare, dar și aparițiile TV au făcut-o pe aceasta să fie mereu în atenția fanilor.
Ana Baniciu a scăpat ca prin urechile acului
Pentru că fanii au fost mereu alături de ea și au susținut-o necondiționat, Ana Baniciu a ajuns la concluzia că aceștia trebuie să știe un detaliu important din viața ei. Dacă acum este o adevărată lady, în copilărie, Ana era foarte băiețoasă. Vedeta a recunoscut că îi plăcea să facă năzbâtii.
Distracția tipică pentru un copil s-a transformat într-un coșmar pentru Ana Baniciu. O peripeție dintr-o noapte a jucat un rol crucial pentru sănătatea ei. După ce a căzut dintr-un pat suprapus, Ana s-a ales cu un hematom lângă creier. Pentru părinții ei nu a fost deloc ușor să primească o astfel de veste.
„Am avut un moment, periculos de data asta. Am căzut noaptea în somn, dintr-un pat suprapus, și am făcut un hematom lângă creier. Ai mei au fost distruși, dar mi-am revenit rapid!”, a declarat vedeta pentru fanatik.ro.