Reclamă

Adela Popescu și-a pus fanii pe gânduri, după ce în ultimul timp a adus tot mai des în discuție posibilitatea de a deveni mămică din nou. Actriță a declarat în direct, în spirit de glumă, că se gândește să rămână însărcinată pentru a patra oară, lucru care i-a făcut pe telespectatori să intre la bănuieli.

Declarații șoc făcute de Adela Popescu în direct

Adela Popescu  a avut-o invitată recent în platoul emisiunii pe care o moderează pe Laura Cosoi, care este însărcinată cu al treilea copil.

Sursa: Social Media

În cadrul discuției, prezentatoarea TV a încercat să glumească pe seama faptului că prietenele își măresc familia, iar ea nu ar vrea să rămână „în urmă”.

„Ce mă fac, ce mă fac? Prietenele mele mă ajung din urmă. Dana a ajuns la copilul cu numărul doi, iar Laura mai are foarte puțin până la numărul trei. Îl fac pe numărul patru. Nu!”, a declarat soția lui Radu Vâlcan, în direct, la TV.

Se pregătesc pentru al patrulea copil, Adela Popescu și Radu Vâlcan?

Adela Popescu și Radu Vâlcan au dezvăluit că venirea pe lume a celui de-al treilea băiețel al lor le-a schimbat total viețile.

Cei doi au recunoscut că nu le este deloc ușor să facă față responsabilităților. Aceștia au fost nevoiți să angajeze chiar și o bonă, pentru a se putea descurca cu cei trei pitici. Cu toate acestea, actrița și soțul ei lasă tot mai des loc de interpretări atunci când vine vorba despre o posibilă nouă sarcină.

Nu este pentru prima dată când actrița își pune pe jar fanii.

Adela Popescu i-a făcut pe urmăritorii săi să creadă că este din nou însărcinată. Acest lucru s-a întâmplat după ce a postat o fotografie alături de soțul ei. Nu fotografia a fost cea care i-a pus pe gânduri pe internauți,  ci mesajul care o însoțea.

Celebra actriță s-a trezit bombardată cu sute de mesaje pe rețelele sale de socializare, după ce aceasta a postat o poză însoțită de un mesaj  care i-a luat prin surprindere pe fanii săi: „Noi trei, găsiți intrusul!”.

Sursa: Instagram

Urmăritorii nu au stat foarte mult pe gânduri și au crezut că Adela este însărcinată cu al patrulea copil, însă au fost induși în eroare.

Vedeta nu a stat deloc pe gânduri și a ținut să clarifice întreaga situație.

„Mă refeream la acest coș. Nu sunt gravidă!”, a spus Adela Popescu.


Reclamă

Share.

Sunt o persoană liniștită, sociabilă și ambițioasă. Îmi place ideea de a livra informații necunoscătorilor, ador să ascult poveștile oamenilor și să ofer ajutor atunci când mi se cere.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro