La începutul acestei săptămâni, Laurențiu Reghecampf și Anamaria Prodan au avut un nou termen în procesul de divorț. Cei doi s-au întâlnit la Judecătoria Buftea. Se pare că gestul lui Laurențiu de a nu-și saluta băiatul și fiica vitregă a stârnit reacții în lanț, atât din partea impresarei, cât și a oamenilor.
Antrenorul a făcut o serie de declarații în care își motivează gestul. Printre altele, acesta spune că nu își dorește custodia celui mic.
„Am cerut să locuiască împreună cu mama lui..”
Reghecampf spune că nu a cerut custodia exclusivă a băiatului său și al Anei, ci acesta vrea o custodie comună. De asemenea, Laurențiu declară că i se pare normal ca băiatul să stea alături de mama sa, iar ori de câte ori vrea să vină la el este bine-venit.
„Nu am cerut custodia lui Bebe. Am cerut doar să fie custodie comună. Am cerut să locuiască împreună cu mama lui pentru că așa este normal. Fiind încă minor, cred eu, așa este normal. Bineînțeles, dacă el își dorește să vină la mine, poate să o facă și când vrea, când dorește. Nu este vorba că nu vreau eu să îl iau la mine, este vorba că mă gândesc la binele copilului, iar mai apoi la ceea ce simt eu sau ce vreau eu.” a mărturisit Laurențiu Reghecampf
Laurențiu are și o explicație pentru care nu i-a salutat pe Laurențiu Jr. și Sarah în momentul în care a sosit la tribunal. Potrivit celor spuse de antrenorul „Universității Craiova”, se pare că acesta nu i-a putut vedea din cauza numărului mare de jurnaliști care se aflau la fața locului. Cu toate acestea, după ce s-a încheiat procesul, bărbatul a discutat cu cei doi.
„Când am ajuns la tribunal, nu am văzut copiii de mulțimea de jurnaliști care erau adunați în jurul Anamariei. Dar am vorbit și cu Bebe, și cu Sarah, după ce s-a terminat procesul, în sala avocaților, la Judecătorie. Am stat cu ei mai mult de 10-15 minute. L-am întrebat pe Laurențiu jr. de ce nu este la școală, pentru că știu că avea program la școală. Nu mai contează, nu vreau să am o discuție din asta. E problema mamei lui… În fine, sunt lucruri care o să se rezolve în timp. Pot să o înțeleg pe Anamaria că vrea să sensibilizeze, cumva, lumea, că vrea să facă anumite jocuri, dar cred eu că, în primul rând, trebuie să dovedească și că este mamă, că are grijă de copii.” a declarat Reghe pentru fanatik.ro.