Parlamentarii PNL au propus o nouă sancțiune sub forma unui proiect de lege. Potrivit actului, șoferii care nu-și plătesc amenzile în termen de două luni riscă să rămână fără permis de conducere.
Poți rămâne fără permis. Proiectul de lege a fost înaintat
Astfel, șoferii care nu își plătesc amenzile de circulație în maximum 60 de zile ar putea să rămână fără permise de conducere, conform unei inițiative legislative depuse de deputații PNL.
Mai mult, proiectul arată că orice șofer sancționat va avea două luni la dispoziție ca să achite amenda luată în trafic. În cazul în care sancțiunea nu este achitată, posesorul de permis auto va rămâne fără dreptul de a conduce până când obligația față de stat este îndeplinită.
Explicația oferită de parlamentari
Deputații PNL care au realizat proiectul de lege susțin că această inițiativă va ajuta la problema de colectare a sumelor din amenzile rutiere. Concomitent, unul dintre inițiatorii proiectului de lege a spus că numărul celor care nu-și plătesc datoriile este mai mare decât numărul celor care achită.
„Asta e o practică extrem de generală. E mult mai mare numărul celor care nu-și plătesc decât numărul celor care achită. E vorba pentru prima dată și de o sancțiune, pentru că această sancțiune cu ridicarea permisului de conducere cred că îi va determina pe foarte mulți dintre cei care primesc amenzi și nu le plătesc să se gândească mult mai bine”, a declarat deputatul PNL Florin Roman.
Inițiatorii proiectul spun că plata amenzilor reprezintă o formă de disciplinare a șoferilor români și este „absolut necesar” pentru România, care înregistrează cel mai mare număr de decese în accidente rutiere din Uniunea Europeană.
Proiectul a fost înaintat Senatului pentru dezbatere. Trebuie menționat că proiectul trebuie să fie adoptat de Parlament şi promulgat de preşedintele Klaus Iohannis pentru a intra în vigoare.
Conform acestora, în țara noastră mor câte 85 de persoane la fiecare milion de locuitori. În momentul de față, un șofer care primește o amendă contravențională are la dispoziție 15 zile pentru a achita jumătate din cuantum. Amintim că termenul era de 48 de ore în zilele lucrătoare până în vara anului 2018.