În contextul în care prețurile cresc enorm la absolut orice și încă se anunță majorări e prețuri, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a făcut un anunț important pentru români. Conform social-democratului, anul acesta salariul minim pe economie ar putea crește
”Este o propunere de la IMM-uri care spune că dacă se mărește salariul minim, cele 200 de lei diferență să nu fie impozitate cu CAS și CASS”, a mai spus Ciolacu.
1. Creșterea prețurilor la materiale de construcții ar putea fi stopată
Mai mult, se pare că s-ar putea produce schimbări și în privința prețurilor materialelor de construcții, care au crescut enorm de mult în ultimele luni. Ciolacu a anunțat o Ordonanță de Urgență pentru contracararea prețurilor la aceste materiale. Această măsură este luată pentru a ajuta primarii care nu își mai pot duce la bun sfârșit proiectele din cauza exploziei prețurilor la materialele de construcții.
„De aceea, vom veni urgent cu un act normativ prin care toate contractele de investiții de la nivel local – fie ele finanțate prin PNDL 1 sau PNDL 2, dar și cele din fonduri europene, să fie actualizate cu noile prețuri la materialele de construcții. Vreau ca toate investițiile aflate în derulare să fie finalizate rapid”, a spus Marcel Ciolacu la o ședință a Asociației Orașelor din România.
El a precizat că sunt lucrări de peste 40 de miliarde de lei – școli, spitale, drumuri: „le vom debloca și finaliza împreună! Acesta este obiectivul nostru comun”. De asemenea, Ciolacu afirmă că PNRR-ul trebuie să fie descentralizat.
2. Ajutor de la PSD pentru toți românii
Și ministrul Familiei, Gabriela Firea, a dat azi vești foarte bune. Ea speră ca măsurile propuse de PSD pentru sprijinul românilor amărâți să fie acceptate de întreaga coaliție. Propunerile PSD au în vedere acordarea de sprijin financiar, în special pentru persoanele cele mai vulnerabile din această perioadă, cum ar fi familiile cu venituri mici. În această categorie intră persoanele vârstnice, persoanele cu dizabilități, copiii aflați în grija asistenților maternali etc.
De asemenea, o altă măsură importantă este legată de creșterea valorii tichetelor de masă.
Cu privire la momentul de aplicabilitate, ministrul şi-a exprimat speranţa că noile măsuri de sprijin să intre în vigoare cât mai rapid, pe durată cât mai mare de timp.
„Ne-am dori să fie pe o perioadă ceva mai amplă, ca să se şi simtă de către aceste persoane care vor beneficia.”, a spus ministrul.
3. Gabriela Firea: Avem bani în buget
De asemenea, Gabriela Firea a precizat că există banii necesari pentru măsurile propuse.
„Niciodată nu venim cu o propunere fără să ne asigurăm că avem şi bani în buget. Ne-am fi dorit mai mult, dar aceasta este capabilitatea bugetului ca să nu intrăm într-un deficit excesiv”, a explicat ministrul Familiei.