Marisa Paloma și Liviu Stanciu au devenit părinți, pentru prima dată, anul trecut. Cei doi se bucură pe zi ce trece de micuța lor, iar acum, că s-au ridicat restricțiile, părinții se gândesc la botez. Marisa a fost cea care a dat cele mai multe detalii din casă, spre bucuria fanilor.
Marisa Paloma se descurcă de minune în rolul de mămică. Toți cei din jurul ei o laudă pentru instinctele materne, în special soțul ei. Fosta câștigătoare de la „Bravo, ai stil!” își împarte programul, astfel încât să aibă timp de fetiță, de salon, dar și de fanii ei.
Marisa a fost mereu conectată la ceea ce s-a întâmplat în online. Vedeta nu a uitat nici de cei care o urmăresc și a organizat mereu, pe Instagram, sesiuni de întrebări și răspunsuri. Bruneta a considerat că aceasta este cea mai bună modalitate de păstra legătura cu urmăritorii ei și se pare că a avut dreptate.
Marisa Paloma își va boteza fetița în vară
Așa cum era de așteptat, de când a devenit mămică, Marisa Paloma este asaltată cu întrebări legate de cea mică. Fie că vin din partea mămicilor, fie că vin din partea celor care vor să devină mame, vedeta nu ezită și răspunde la toate. Marisa se ferește să dea sfaturi, mai ales că pot fi interpretate greșit sau pot să nu funcționeze în cazul tuturor.
Încă de când a adus-o pe lume pe fetița ei, toți au fost curioși să afle detalii legate de numele ei, dar și de botez. Până acum, atât Marisa, cât și Liviu au fost foarte secretoși cu aceste aspecte. Cei doi au considerat că cel mai bine este să facă marele anunț la mometul potrivit.
Totuși, Paloma nu s-a putut abține și a oferit un mic indiciu legat de botezul fetiței sale. Nu pentru că ar fi vrut neapărat, ci pentru că a cedat insistențelor fanilor care o urmăresc pe Instagram.
„Început de iunie. Vă ținem la curent cu update-uri.”, a spus Marisa, potrivit cancan.ro.