Reclamă

Andi Constantin a participat la „Burlacul”, unde pretendentele se luptau pentru inima sa. Acesta este pasionat de fitness și a participat în trecut ca ispită masculină la „Insula Iubirii” unde a atras rapid privirile urmăritoarelor. Tânărul a trecut printr-o perioadă extrem de grea, când a avut un accident rutier și a avut timp pentru refacere.

Originar din Prahova, Andi Constantin, a povestit de curând că a fost implicat într-un accident rutier. Acesta a fost la un pas de moarte și doar norocul l-a salvat ca întâmplare să nu-i fie fatală. Accidentul a avut loc în urmă cu aproape șase ani, moment în care se afla în bolidul său de peste 30.000 de euro. Dintr-un moment de neatenție, s-a trezit sub roțile unui tir.

„Imediat cum mi-am cumpărat mașina am intrat cu ea sub un TIR. După un drum lung, de vreo șase ore, eram cam obosit, aveam 80 de kilometri la oră, eram pe pilot automat și mașina din fața mea a frânat brusc. Eu mă așteptam să o reducă treptat, nu să frâneze brusc și eu atunci am redus viteza de la 80 la 60 de kilometri pe oră și în secunda aia am fost sub TIR.

A fost o secundă de neatenție. A venit poliția, ambulanța, am avut un deget rupt și nasul spart. Eu atunci am auzit și văzut totul cu încetinitorul, eram bulversat, abia când m-au scos de acolo mi-am dat seama ce s-a întâmplat. Nu înțelegeam de ce mi s-a întâmplat mie asta. TIR-ul nu era staționat neregulamentar, a urmat un proces foarte lung de 2-3 ani. Eram singur și bine că a fost așa că mașina a intrat mai mult cu partea dreaptă sub TIR.”, a spus Andi Constantin.

Social Media

Accidentul l-a schimbat

După nefericitul eveniment, Andi Constantin a început să privească viața cu alți ochi. Acesta a avut și câteva probleme de sănătate provocate de stres, dar, după o discuție cu un prieten, a realizat că totul este spre binele său. Burlacul este recunoscător că a trecut peste acel accident și își vede de viața sa fericită în continuare.

„Ăla a fost declicul din viața mea, mi-am schimbat percepția atunci despre lucrurile materiale și a banilor cum trebuiesc cheltuiți. De aici a venit lecția de viață și schimbarea mea de atitudine. Vreo șase luni de zile eram foarte supărat și ciudos pe mine, mă îmbolnăvisem, am început să chelesc. Dar după am stat de vorbă cu un prieten și mi-am dat seama că trebuie să văd partea plină a paharului. Mi-au picat niște cărți în mână și de atunci a început procesul meu de evoluție.”, a mai adăugat acesta.


Reclamă

Share.

Pasionată de dezvoltare personală, călătorii și citit, ea este atrasă de noutățile și momentele cheie din industria din spațiul public. Andreea face și voluntariat, fiind o persoană implicată în comunitate și în soluționarea problemelor societății căutând să se dezvolte atât pe plan personal, cât si profesional.

© 2025 Editura Substantial SRL – substantial.ro