„Insula Iubirii” este una dintre cele mai îndrăgite emisiuni de la Antena 1. Sezonul 6 este așteptat de mii de români și fani ai emisiunii, din întreaga țară.
„Insula Iubirii” este una dintre cele mai vizionate emisiuni din țară. Anul acesta, în cadrul show-ului, vor participa noi concurenți și noi ispite. Din prima categorie face parte și Nagy, care a venit cu partenera sa, pentru a se supune testului suprem. Dacă cei doi vor pica în ispită, vom vedea pe parcurs.
Cine este Nagy, concurentul de la „Insula Iubirii”
Pe numele său real, Nagy Reymond Szabolcs, este unul dintre concurenții de la „Insula Iubirii”. El împreună cu alți patru participanți își vor testa relația la această emisiune, conviețuind alături de 10 ispite feminine.
Nagy s-a înscris în noul sezon „Insula Iubirii”, alături de iubita sa, Lavinia. Concurentul are 26 de ani și este împreună cu partenera sa de aproape 5 ani. Pe durata relației, s-au despărțit și împăcat de mai multe ori.
După o cerere în căsătorie „atipică” și o relație cu năbădăi, cei doi au decis să se supună testului suprem, și anume, dacă vor pica în ispită. Dacă îl vor trece, cei doi se vor căsători.
În filmulețul de prezentare, cei doi s-au arătat foarte siguri pe relația lor. Ei sunt de părere că această emisiune le va arăta cât de potriviți sunt unul pentru celălalt.
„Relația noastră este presărată cu de toate: iubire, pasiune, nebunie, câte un pic din toate. Cred că este oportunitatea perfectă să ne arătăm unul celuilalt că ne potrivim”, au declarat Nagy și Lavinia, în filmulețul de prezentare pentru Insula Iubirii.
Cei doi au venit tocmai din Irlanda pentru a da cel mai dur test al relației lor. Așadar, noul sezon le va aduce telespectatorilor foarte multe surprize. Noile ispite și locații sunt doar câteva dintre ingredientele celui mai nou sezon „Insula Iubirii”.