Reclamă

Noi ispite și noi concurenți sunt pregătiți să-și testeze relațiile. Asta vor vedea și fanii emisiunii  în noul sezon „Insula Iubirii”, cel cu numărul 6 difuzată la Antena 1. În total, cinci perechi au trecut de casting și participă în cadrul show-ului prezentat de Radu Vâlcan, filmat în Thailanda.

Ca în fiecare sezon, noi cupluri primesc șansa de a-și testa relațiile în cadrul show-ului. Anul acesta, în sezonul cu numărul 6, concurenții vor conviețui împreună cu noi ispite masculine și feminine, pentru o perioadă de 21 de zile. În tot acest timp, cuplurile vor trebui să aleagă relația sau tentația.

Cerasela este una dintre concurentele de la „Insula Iubirii”, sezonul 6. Aceasta s-a înscris la emisiunea difuzată la Antena 1 împreună cu iubitul ei, Rareș. Decizia de a participa a fost luată de ambii parteneri, însă mai mult pentru ca ea să treacă peste un bagaj emoțional acumulat în relațiile trecute, care se reflectă și în cuplul lor.

Cine este Cerasela, concurenta de la show-ul momentului „Insula iubirii”

Cerasela, pe numele ei complet Cerasela Nicoleta Iacob, are 26 de ani. Concurenta de la „Insula Iubirii” este mai tânără cu doar doi ani decât partenerul ei de viață. Aceștia s-au cunoscut pe Internet, atunci când niciunul dintre aceștia nu s-ar fi așteptat. Mai mult, cei doi îndrogostiți s-au cunoscut într-o perioadă în care aveau nevoie de cineva în viața lor.

Sursa: Instagram

Conform unui comunicat de presă transmis de Antena 1, Cerasela este de profesie consultant de fonduri europene. Iubitul ei, Rareș, activează în alt domeniu. Acesta este specialist IT. Cei doi formează un cuplu de doi ani și au o poveste de iubire „atipică”.

Sursa: Instagram

„Cerasela (26 de ani), consultant fonduri europene şi Rareş (28 de ani), specialist IT aduc pe Insulă o poveste atipică, ce durează de aproape 2 ani. Cei doi s-au cunoscut online, atunci când sperau mai puţin, dar când aveau mai multă nevoie unul de altul. Fiecare simţea că e momentul să pună bazele unei relaţii serioase.

Decizia de a participa la acest show au luat-o împreună. Hotărârea a fost luată mai mult pentru ca Cerasela să depăşească un bagaj emotional din trecut, care se reflectă însă în relaţia lor”, se arată într-un comunicat.

Cum s-au cunoscut Cerasela și Rareș?

Cerasela îl consideră pe Rareș sufletul ei pereche. Concurenta de la „Insula Iubirii” crede că relația lor este una foarte puternică.

„Este sufletul meu pereche. Relația noastră este mai puternică decât orice tentație”, a declarat Cerasela de la „Insula Iubirii” în filmulețul de prezentare.

La rândul său, și iubitul Ceraselei a dclarat că are o părere bună despre cuplul lor. Bărbatul are încredere deplină în frumoasa sa iubită.

„Relația noastră este practic ce mi-am dorit. Eu pot spune despre ea că am încredere 100%”, a declarat iubitul Ceraselei de la Insula Iubirii.

Cerasela de la „Insula Iubirii” a terminat Academia de Studii Economice

Cerasela este o fire extrem de discretă, cel puțin în social media. Aceasta nu are foarte multe poze pe rețelele de socializare, dar chiar și așa se laudă cu sute de urmăritori. Potrivit descrierii sale de pe Instagram, pe tânără o cheamă și Nicoleta și este născută în zodia Gemeni.

De pe profilul ei de Facebook-ul ei aflăm că tânăra s-a născut în Tecuci. Acum, însă, Cerasela de la „Insula Iubirii” locuiește în București. Aceasta a absolvit ASE-ul, mai exact Facultatea de Management, în urmă cu câțiva ani.


Reclamă

Share.

Sunt o persoană liniștită, sociabilă și ambițioasă. Îmi place ideea de a livra informații necunoscătorilor, ador să ascult poveștile oamenilor și să ofer ajutor atunci când mi se cere.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro