Este vorba despre fostul ministru al Apărării Naționale, generalul Nicolae Spiroiu. Acesta se confrunta de ani de zile cu unele probleme de sănătate, iar în cele din urmă a pierdut bătălia.
Generalul Nicolae Spiroiu s-a stins din viață seara trecută, la vârsta de 85 de ani. Apropiații acestuia l-au găsit în casă fără viață. Pentru moment familia nu a comunicat cauza decesului, însă se știe că fostul ministru al Apărării Naționale se confrunta cu unele probleme de sănătate, de ani de zile.
Generalul Nicolae Spiroiu a fost ministru al Apărării Naționale în perioada 1991-1994, în guvernele conduse de Petre Roman, Teodor Stolojan și Nicolae Văcăroiu. Acesta este cel care a inițiat apropierea României de NATO şi a sprijinit lucrările Comisiei senatoriale de anchetă asupra evenimentelor din decembrie 1989.
Niculae Spiroiu a fost avansat în gradul de general-maior, cu o stea, datorită Decretului fostului lider al Consiliului Frontului Salvării Naționale, Ion Iliescu. În anul 1990, generalul a fost numit secretar de stat și conducător al Departamentului înzestrării armatei din MApN.
Nicolae Spiroiu s-a stins din viață
Veste morții generalului Nicolae Spiroiu a adus multă tristețe în rândul celor apropiați și a celor care l-au cunoscut. Pe rețelele sociale au început să curgă mesaje de condoleanțe.
„Acum am aflat, cu surpriza și durere, despre decesul Generalului Nicolae Spiroiu, ultimul ministru militar al României. El m-a învățat ce înseamnă sa conduci oameni, ce înseamnă munca administrativă, atunci când am fost numit ca prim civil în conducerea Ministerului Apărării după război, în Martie 1993.
Îi sunt veșnic recunoscător și sunt convins ca Dumnezeu l-a luat sub paza lui, pentru ca așa face cu oamenii buni! Adio, Nicule! Condoleanțe familiei!”, a scris Ioan Mircea Paşcu, pe pagina sa de Facebook.