Jador, mesaj ŞOCANT pentru SImina şi Alex Zănoagă! Artistul le pregăteşte o surpriză celor doi!
Simina şi Alex Zănoagă s-au cununat civil în urmă cu aproape o lună, iar după eveniment a urmat o petrecere unde s-au distrat până dimineaţa, alături de invitaţii lor.
Fanii producţiei Puterea Dragostei s-au întrebat, toată noaptea, unde este Jador şi de ce nu a venit la eveniment, câţiva dintre ei presupunând chiar că solistul ar suferi în tăcere.
Adevărul este însă altul. Cântăreţul nu are resentimente faţă de fosta lui iubită, ba mai mult, îi doreşte acesteia tot binele din lume alături de Alex Zănoagă.
Chiar dacă artistul şi soţul Siminei s-au certat la cuţite, în trecut, Jador susţine că nu mai are nimic de împărţit cu tânărul.
„Le urez casă de piatră, să fie sănătoşi, împliniţi, fericiţi, să se respecte şi să-şi crească frumos copilul, cu multă dragoste”, a declarat Jador. Mai mult decât atât, solistul ne-a mărturisit, de curând, că ar vrea să le facă un cadou special celor doi şi să cânte la botezul băieţelului lor.
Jador, mesaj ŞOCANT pentru Simina şi Alex Zănoagă! „Poate vom deveni buni prieteni şi, la un moment dat, o să-l iau pe cel mic sub aripa mea”
„Eu o respect pe Simina şi îl respect şi pe Alex deşi ne-am certat de multe ori în trecut. Şi, ca să vedeţi că eu am îngropat, de mult, securea războiului, mă ofer să cânt la botezul copilului lor, gratis: un cadou din partea mea. Un copil este un motiv de fericire şi împlinire şi mi-aş dori să fiu alături de ei, să le fac un dar, din suflet. Cine ştie ce ne rezervă viaţa? Poate vom deveni buni prieteni şi, la un moment dat, o să-l iau pe cel mic sub aripa mea şi o să-l învăţ ce înseamnă meseria de artist (râde)”, a declarat îndrăgitul cântăreţ.
Jador a lansat, în urmă cu câteva ore, piesa „Cu cine să mă cert?”, melodie care este deja un hit şi se îndreaptă vertiginos spre prima poziţie în „trending”, pe youtube.
Mesajul piesei este misterios, iar mulţi fani ai artistului spun că ar fi, de fapt, o declaraţie pentru Ella, bruneta cu care solistul are o relaţie controversată, uneori frumoasă, alteori un adevărat război.
Piesa spune povestea unui bărbat pe care iubita îl înşală chiar cu un prieten bun al lui. Cei trei ies mereu împreună, dar când personajul principal nu este atent, prietena lui îşi ţine de mână…amantul.
În lacrimi, Jador se întreabă pe cine să blesteme şi pe cine să ierte.
Cum era de aşteptat, sunt şi susţinători ai îndrăgitului artist care se întreabă dacă nu cumva piesa îi este dedicată Siminei…Totuşi, cei mai mulţi dintre ei sunt siguri că noua melodie a lui Jador, care domină „trending-ul”, este, clar un mesaj pentru Ella.