Ioana Ginghină și Cristi Pitulice au decis să plece în luna de miere chiar înainte de nuntă. Cei doi își doresc de ceva timp să fie singuri, departe de toată lumea, iar acum visul li se îndeplinește. În curând, aceștia vor pleca într-o bine meritată vacanță. Ce destinație a ales Ioana Ginghină?
Ioana Ginghină este în culmea fericirii și asta pentru că peste două săptămâni va pleca alături de partenerul său într-o vacanță. Vedeta așteaptă de mult acest moment, iar acum visul i se îndeplinește. Cei doi își doresc să petreacă timp singuri, împreună, departe de restul lumii. Așa că pentru destinația de vacanță au ales Italia și au deja bagajele făcute.
Cât timp Ioana Ginghină o să fie în vacanță, fetița acesteia se va muta la tatăl său, Alexandru Papadopol. Cei doi au rămas în relații bune după divorț și se ocupă îndeaproape de copilul pe care îl au împreună.
„Plec, în sfârșit, în vacanță, în Italia, la Pisa și la Florența, doar eu cu iubitul meu. În două săptămâni plecăm, de abia aștept! O să fie ca o lună de miere romantică, în avans. Îmi doream de mult să plecăm numai noi doi undeva, departe. Pe romantic așa.
I-am zis și lui Ruxi, că ea stă cu noi, tot timpul: «Fată dragă, mai lasă-mă și pe mine să stau singură cu omul ăsta!» Ea o să stea la tatăl ei, la Alexandru, cât suntem noi plecați”, a declarat Ioana Ginghină, potrivit click.ro.
Ioana Ginghină, nuntă atipică
În curând Ioana Ginghină și Cristi Pitulice își vor uni destinele. Palurile au fost făcute, iar pentru Ioana Ginghină și Cristi Pitulice bat clopotele de nuntă. Cei doi sunt hotărâți să spună cel mai important „Da”, iar acest lucru se va întâmpla în curând. Însă, contrar așteptărilor tuturor, Ioana Ginghină nu își dorește o nuntă ca la carte. Vedeta a mai trecut prin acest proces și nu vrea să îl repete.
„Noi nu avem nevoie de local și de altele. Nu, o cununie civilă, o petrecere drăguță, cu prieteni și cam aia. Adică nu rochie, nu tam-tam, nu probleme.”, a declarat Ioana Ginghină.