Reclamă

Celine Dion revine în atenția publicului cu trei melodii noi și un nou turneu.

Noul său album, „Courage”, urmează să fie lansat în data de 15 noiembrie, iar artista a lansat astăzi trei hit-uri noi, intitulate „Courage”, „Lying Down” și  „Imperfections”. Albumul va fi cel de-al 12-lea din cariera cântăreței, iar fanii abia așteaptă să îl asculte.

Turneul a fost anunțat de Celine în luna aprilie a acestui an și urmează să înceapă în Quebec, Canada. Este primul turneu al artistei după moartea soțului său Rene Angelil, din 2016.

Explicând cum a ales denumirea noului albun „Courage” (trad.rom. „curaj”), Celine a declarat: „Toți trecem printr-o mulțime de încercări în viață. Fie că este vorba de pierderea unei persoane dragi, de o boală, de ceva ce trebuie să înfruntăm, de ceva ce viața ne impune. Eu cred că am trecut prin destule. Viața mi-a oferit căi prin care să îmi găsesc puterea interioară și într-un fel să îmi găsesc curajul să continui.”

Artista a mai adăugat: „Când l-am pierdut pe Rene, el și-a dorit să revin pe scenă. El a vrut să se asigure că o să continui să îmi urmez pasiunea și am vrut să îi demonstrez că sunt bine. Suntem bine, vom fi în regulă.”

După spusele artistei, noul său album și turneul ce îi va urma sunt o dovadă de curaj. Fanii ei sunt bucuroși să vadă că aceasta este optimistă și sunt încântați de noile sale lansări.

 


Reclamă

Share.

Sunt Simona Păun, o tânără jurnalistă cu studii în litere. Combinez pasiunea pentru scris cu o neînfricată ambiție. Chiar dacă sunt la început de drum, sunt deja recunoscută pentru investigațiile mele profunde și abordarea meticuloasă. Viitorul pare strălucit în fața mea.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro