Reclamă

Haziran și Luis Gabriel formează unul dintre cele mai apreciate cupluri din lumea mondenă. Cei doi sunt în al nouălea cer după ce au aflat că vine pe lume fiul lor. Cuplul este nerăbdător ca micuțul lor să vină pe lume. Partenera de viața a manelistului radiază de fericire de când a aflat că va deveni mamă. Chiar dacă se află în ultimul trimestru de sarcină, artista este o graviduță cochetă și activă. 

Postarea cu care Haziran și-a surprins fanii

Deși mai este foarte puțin timp până la întâlnirea cu micuțul lor, Haziran nu uită de aspectul fizic. De curând, artista a postat pe contul de Instagram o poză de la filmări unde se poate observa că partenera de viață a manelistului este tare atentă la felul în care arată și că este o graviduță cochetă.

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Hɑzirɑn ? (@haziran.official)

Fără doar și poate, Haziran trăiește cea mai frumoasă perioadă din viața sa, iar artista împărtășește cu fanii diverse momente. Se pare că unii internauți nu sunt de aceeași părere cu artista, care au criticat postările în care apare cu burtica de graviduță.

E păi hai să vă zic eu ceva. (…) Asta cu nu ești tu cea gravidă am mai auzit-o de la foarte multe persoane. Adică eu acum nu mai am voie să mă bucur de perioada asta a mea sau cum? Eu nu am profitat ca altele de perioada asta ca să mă afirm sau să mă fac remarcată, chiar deloc. Eu mă postez pur si șimplu, îmbrăcată chiar.

Clipul asta s-a nimerit să fie singurul în care am arătat burta. (…) Asta chiar e o prostie foarte mare. Trebuie să vă reveniți la realitate. Trebuie să vă bucurați pentru cei din jur. Eu dacă aș vrea să fac spam, aș putea la orice oră, dar nu simt nevoia sa fac astfel de lucruri. Eu fac ceea ce simt și voi aveți cale liberă să faci exact ceea ce simțiți. (…) Am primit multe mesaje de acest gen și am zis să vă explic cum stă treaba. O persoană când este fericită vrea să profite de el, nu postează pentru cineva anume. (…) Voi nu gândiți, știți doar să fiți răi. Atât am avut de zis!, este mesajul transmis de Haziran pe TikTok.


Reclamă

Share.

21 de ani, studentă la Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative. Pasiunea pentru scris, curajul și dorința de a fi mereu conectată la actualitate au determinat-o să aleagă acest drum. Scopul ei este să profeseze în domeniul pe care l-a ales din băncile școlii. Își dorește să se promoveze și să se adapteze la schimbările presei.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro