Reclamă

Adriana Bahmuțeanu este una dintre persoanele publice care își ține mereu fanii la curent cu noutățile din viața ei. De această dată, jurnalista a postat o poză în care se poate observa că pantalonii negri erau ridicați prea sus. 

Ipostaza care i-a surprins pe internauți

Adriana Bahmuțeanu este una dintre vedetele care este extrem de atentă la postările pe care le face în social media, dar de această dată, jurnalista a omis un detaliu jenant. Colanții negri și mulați erau ridicați prea sus, iar acest lucru se poate observa cu ochiul liber.

Adriana Bahmuțeanu, fotografiată într-o ipostază jenantă! Colanții prea mulați și ridicați i-au scos la înaintare...FOTO
Social media

În cadrul unui interviu acordat în urmă cu ceva timp, Adriana Bahmuțeanu mărturisea că s-a pus pe slăbit și că a găsit o metodă nouă, dar eficientă de a scăpa de kilogramele în plus. Mai exact, timp de șase luni, jurnalista și-a făcut niște injecții.

„Am slăbit precum economia României. Nu chiar 20 în cap, dar sunt pe drumul cel bun, aveam vreo 86 de kilograme. Din fotomodel ajunsesem fotopurcel. Acum am început să intru în vechile haine, unele chiar îmi sunt largi.

Sunt într-un proces continuu, mănânc foarte multe vegetale crude, ronțăi câte ceva, mănânc salate și fac niște injecții. Dimineața mănânc un ou fiert, un măr, un biscuit, fructele e bine să le mănânci dimineața.
Eu m-am dus la doctor, am zis că pocnesc, mi-am schimbat toată garderoba că nu mă mai cuprindea nimic și m-a pus pe dieta asta. Nu te înfometează, am renunțat la pâine, m-am dus cu analizele făcute și injecțiile astea primite anihilează pofta de mâncare din creier.

E ultima invenție în materie de slăbit, e brevetată, nu știu cum se numește, dar nu e nimic experimental, se fac timp de șase luni. Îți trebuie rețetă și doar cu recomandarea medicului le iei. Iau vitamine, am un program foarte ok”, a spus Adriana Bahmuțeanu în cadrul emisiunii „Xtra Night Show”.


Reclamă

Share.

21 de ani, studentă la Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative. Pasiunea pentru scris, curajul și dorința de a fi mereu conectată la actualitate au determinat-o să aleagă acest drum. Scopul ei este să profeseze în domeniul pe care l-a ales din băncile școlii. Își dorește să se promoveze și să se adapteze la schimbările presei.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro