Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei a virat, pe 5 februarie, peste 254 de milioane de lei, în conturile unităţilor administrativ-teritoriale care au depus solicitări pentru decontarea bunurilor/serviciilor/lucrărilor executate pentru 451 de obiective de investiţii, finanţate prin cele două etape ale Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL).

Programul Naţional de Dezvoltare Locală, aprobat prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 28 din 10 aprilie 2013, actualizată, este cel mai important program multianual de finanţare cu fonduri de la bugetul de stat. Programul are ca obiectiv general echiparea unităţilor administrativ-teritoriale cu toate dotările tehnico-edilitare, de infrastructură educaţională, de sănătate şi de mediu, sportivă, social-culturală şi turistică, administrativă şi de acces la căile de comunicaţie, iar valorile alocărilor multianuale de la bugetul de stat sunt egale cu sumele înscrise în contractele de finanţare multianuale, încheiate între minister şi beneficiarii obiectivelor de investiţii.

În cadrul celor două etape ale PNDL, listele obiectivelor de investiţii şi sumele alocate acestora sunt publice şi pot fi consultate accesând pagina de internet a ministerului, secţiunea Lucrări Publice, Programul naţional de dezvoltare locală, rubrica Obiectivele de investiţii, iar transferurile lunare sunt publicate în secţiunea Plăţi.