Victor Slav este unul dintre cele mai cunoscute personaje masculine din showbiz-ul de la noi. Aceasta a fost mereu prezent pe micul ecran, dar popularitatea lui „a explodat” după ce s-a combinat cu Bianca Drăgușanu. Din păcate, cei doi nu au rezistat prea mult timp împreună, dar Victor a continuat să fie constant pentru fanii lui.
Victor Slav este cunoscut de o țară întreagă și nu are nevoie de prea multe prezentări. Pe cât de popular este, pe atât de rezervat a început să fie atunci când vine vorba de aspectele personale. După divorțul intens mediatizat, Victor a decis că cel mai bine pentru el, dar și pentru cei din jur, este să fie cât mai retras.
Decizia lui este una cât se poate de justificată, având în vedere că, de cele mai multe ori, ajunge să fie implicată și familia. Până acum, fostul „băiat de la Meteo” a reușit să îi țină pe cei dragi departe de lumina reflectoarelor. Tocmai de aceea, mulți dintre cei care îi urmăresc nu știu că Victor Slav mai are o soră.
Victor Slav și Cătălina au o relație specială
Cătălina este mult mai mare decât Victor, iar profesional, a ales o carieră care nu are nicio tangență cu ce face fratele ei. Bruneta a ales să fie partea „serioasă” a familie și s-a îndreptat către structurile statului. Mai exact, Cătălina este ofițer specialist în cadrul Inspectoratului General pentru Imigranți.
Sora lui Victor Slav nu a visat niciodată la o carieră în televiziune. Mai mult, nici nu a fost vreodată geloasă pe expunerea fratelui ei. Totuși, din când în când, Cătălina mai glumește și oferă un răspuns ironic celor care o întreabă de ce nu a călcat pe urmele fratelui mai mic.
„Mi-ar fi plăcut să lucrez în televiziune, dar am o vorbă: <<nu puteau fi două vedete în familie>>. Glumesc. Adevărul este că nu am încercat să văd dacă mă descurc, dacă sunt acceptată în acest domeniu.
Nu cred că trebuie să fii doar o imagine. Trebuie să transmiţi şi celalalte calităţi, în cazul în care există – inteligenţă, inventivitate pentru a rămâne în showbiz.”, a declarat Cătălina, potrivit spynews.ro.