Ana Dobrovie a făcut parte din echipa „Războinicilor”. Chiar dacă nu a stat prea mult în competiție, blondina a reușit să aducă puncte echipei sale. De curând, blondina a oferit câteva detalii despre momentul în care s-a înscris în emisiune.
Ana Dobrovie: „Această experiență a fost mai mult decât m-am așteptat”
Recent, blondina a mărturisit că s-a înscris acum 2 ani la această emisiuni. Chiar și așa, tânăra fost chemată abia în urmă cu doar câteva luni. Ana Dobrovie a mai spus că nu a avut șansa să dea tot ce are mai bun pe traseele din Republica Dominicană.
„M-am înscris la competiția Survivor acum 2 ani, cu gândul că încercarea moarte n-are. Cumva eram convinsă că dacă aș fi chemată la casting-uri, aș trece cu brio! Și uite că s-a întâmplat, numai că la 2 ani distanță!”, a spus Ana Dobrovie într-un interviu acordat pentru viva.ro.
Fosta concurentă a mai precizat că nu se aștepta să fie așa de greu. Chiar dacă a avut o serie de conflicte cu „Războinicii” s-a bucurat de toate momentele petrecute în Republica Dominicană. Întrebată dacă îi este dor de ceva din competiție, Ana Dobrovie a mărturisit că îi lipsesc doar traseele.
„Această experiență a fost mai mult decât m-am așteptat, a fost și mai greu decât credeam din fața TV-ului. A fost o experiență frumoasă din punct de vedere sportiv că până la urmă asta era partea cu emoții, cu adrenalină. Îmi este dor de traseele Survivor, în rest, nu îmi lipsește nimic! A fost o experiență cu bune și cu rele!” a mai spus vedeta, potrivit sursei citate anterior.
Fosta concurentă este de părere că bărbații sunt mai bine văzuți de public decât fetele. Blondina a mai spus că o femeie este judecată după aspectul fizic. Ana Dobrovie are o operație estetică la sâni. Fosta concurentă este de părere că acest lucru constituie un motiv pentru care ea nu a reușit să ajungă la inima publicului.
,,Eu una, simt că cei de acasă favorizează băieții, în special, și ca fată e mai greu să ajungi la inima publicului. Sunt la fel de sigură că aspectul fizic sau mai bine zis o operație estetică schimbă în totalitate părerea oamenilor despre tine. În puține cuvinte, dacă la noi, în România, ai o operație estetică, deja publicul nu îți mai dă nicio șansă pentru a te cunoaște”, a mai spus fosta concurentă.