Un bărbat care locuiește într-un sat din județul Gorj și-a omorât soția fiindcă o suspecta că îl înșală. Femeia era mai mică cu șase ani decât criminal.
Se pare că în urmă cu câteva luni, femeia ar fi apelat la oamenii legii din cauza comportamentului violent al soțului. Ea reușise să obțină un ordin de protecție, însă la scurt timp după aceea l-a iertat.
Tragedie în Gorj
Se pare că nu i-a dat nicio lecție soțului, fiindcă acesta a ajuns la crimă. A fost chemată ambulanța. Echipajul a încercat zeci de minute să o resusciteze pe femeie, însă degeaba. La locul crimei a venit și primarul comunei Turburea, Ion Bârcă.
Acesta susține că bărbatul de 55 de ani este un „bețivan”, însă înainte nu era așa.
”Prezentul, foarte bețivan, l-a prins băutura și nu se mai trezea. Acum cinci ani pot să vorbesc de un om în care puteai pune bază. Și-a cumpărat pământuri, fermă de animale, fonduri accesate”.
Un alt localnic susține că bărbatul era muncitor. Își cumpărase pământ, vite și avea de gând să facă treabă. Însă de ceva timp s-a apucat de băutură și nu și-a mai revenit. Când a avut loc tragedia, cei doi soți erau singuri acasă.
Ce spune fiul celor doi soți
Fiul acestora a venit imediat cum a aflat vestea. El susține că totul s-a întâmplat din cauza băuturii. Și el susține că pe vremuri tatăl său nu era așa.
”De la alcool, îi veneau toate nebuniile în cap, că îl înșală… Știi cum e la băutură… Mai înjura, mai bea, dar nu să dea în ea, doar ce a jignit-o”, a declarat fiul acestora.
Bărbatul a fost reținut și dus în fața instanței cu propunere de arestare preventivă. Este acuzat de omor calificat și riscă să rămână pentru tot restul vieții în spatele gratiilor.