Reclamă

Astăzi este o sărbătoare importantă pentru creștinii ortodocoși din România. un mare sfânt este sărbătorit.

Românii îl prăznuiesc pe Sfântul Ilarion cel Nou. De asemenea, este data în care vor fi iertate cele mai multe păcate.

Cine a fost Sfântul Ilarion cel Nou și ce fapte a săvârșit acesta

arhivă

Începem ziua de astăzi cu o mare sărbătoare. Este amintit Sfântul Ilarion cel Nou. Despre acesta se știe că și-a dedicat întreaga viață slujirii lui Dumnezeu. A fost starețul unei mănăstiri undeva în Asia Mică, în Helsepont. Datorită puterii și credinței sale, Sfântul Ilarion cel Nou îi vindeca pe cei răniți, oameni care sufereau de boli grele. De asemenea, prin puterea rugăciunii,l acesta reușea să alunge și duhurile necurate.

Când Leon Armeanul a început luptele împotriva apărătorilor de icoane, i s-a alăturat și Sfântul Ilarion cel Nou. A trecut prin foarte multe chinuri, după ce a fost alungat în Efes. A fost închis în temniță, iar mai apoi și-a dat duhul.

Canon de rugăciune adresat Sfântului Ilarion cel Nou

Troparul Sfântului Cuvios Ilarion cel Nou, Egumenul Pelechitului, glasul al 8-lea:

Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Ilarion, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.
Troparul Sfântului Cuvios Ilarion cel Nou, Egumenul Pelechitului, glasul 1:

Locuitor pustiului, înger în trup şi de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Ilarion. Cu postul, cu privegherea şi prin rugăciune primind daruri cereşti, tămăduieşti pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Slavă Celui Ce ţi-a dat ţie putere; Slavă Celui Ce te-a încununat pe tine; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.

Cântarea 1, glasul al 2-lea

Irmosul:

Întru adânc a aşternut de demult toată oastea lui Faraon, puterea cea prea într-armată; iar Cuvântul, Domnul preaslăvit, întrupându-Se, a nimicit păcatul cel prearău, căci cu slavă S-a preaslăvit.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ilarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Milostiv şi blând făcându-te prin pustnicie şi vesel cu adevă­rat, întru Duhul, milostivirii mă învredniceşte prin rugă­ciunile tale, Părinte Ilarion, ca să te laud acum întru veselia inimii mele.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ilarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cuvios fiind din pruncie, pă­rinte şi luând crucea ta ai ur­mat lui Hristos, veştejind pati­mile trupului cu înfrânarea şi cu rugăciunile cele stăruitoare şi împodobindu-te cu lipsa de pătimire.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ilarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Supunându-te jugului celui prea uşor al Domnului şi ascul­tător făcându-te îndreptărilor Lui, Sfinte Preacuvioase Ilarion, ai arun­cat de la tine povara cea prea grea a păcatului, preaînţelepte, câştigând sfinţenia.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Lanţurile păcatelor mele rupe-le, Preacurată, rugând pe Fiul tău şi Dumnezeu şi patimi­le ce mă chinuiesc nimiceşte-le, pururea Fecioară, ca, izbăvit fiind, să te cinstesc pe tine tot­deauna, Preanevinovată Stăpână.


Reclamă

Share.

22 de ani, studentă în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele comunicării la „Universitatea din București”. „Bobocel” în presă, la început de drum, dar cu o desagă de determinare în spate, vrea să crească în domeniul pe care îl iubește cel mai mult și pe care a ales să pășească încă din băncile școlii. Își dorește să devină un jurnalist profi, corect și își dezvolte creativitatea, pentru a realiza materiale autentice și calitative!

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro