Astăzi, 28 martie 2022, vremea va fi frumoasă și caldă, temperaturile înregistrate fiind mai ridicate pentru a această perioadă a anului. Primăvara își intră, în sfârșit în drepturi.
Tot astăzi, cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat, local cu unele intensificări în Carpații Orientali, iar trecător și în Moldova, pe litoral și în Deltă.
Temperaturile maxime de astăzi, vor fi mai ridicate decât în ziua precedentă, îndeosebi în regiunile estice, se vor situa, în general, între 10 și 20 de grade, iar cele minime între -4 și 5 grade, cu valori mai coborâte în depresiuni spre -7 grade, dar și mai ridicate în Dealurile de Vest până la 7 grade.
Cum va fi vremea în București
În Capitală, la fel ca și în aproape toate restul regiunilor, vremea va fi frumoasă și caldă pentru această dată. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat.
Temperatura va ajunge la maxim la 19 grade și cea minimă va fi de 4…5 grade, mai scăzută în zona periferică spre 0 grade.
Cum va fi vremea la munte
Și la munte primăvara își intră în drepturi. Vremea va fi predominant frumoasă, cu cerul variabil spre senin. Vântul va avea unele intensificări pe creste, cu precădere ale Carpaților Orientali, iar pe treptele mai joase ale zonei montane va sufla în general moderat. Valorile temice, îndeosebi cele diurne, vor fi în ușoară creștere față de intervalul anterior, scrie observatornews.