Reclamă

Indiferent dacă îți face plăcere sau o faci doar pentru a îi enerva pe cei din jur, acest obicei urât se încadrează în aceeași categorie de obiceiuri și ca scobitul în nas și datul pleoapelor peste cap.

Este un obicei foarte des întâlnit, folost ca o metodă pentru a te detensiona în anumite situații.
Dar ce se întâmplă cu încheieturile noastre atunci când le trosnim? Este oare calea către acele afecțiuni ortopedice grave despre care te-au avertizat părinții atunci când erai mică?

Conform informațiilor oferite de Harvard Health Publishing, trosnirea oaselor nu are probabil niciun efect de creștere a riscului de artrită. Această concluzie este susținută de mai multe studii care au comparat incidența artritei la cei care își trosnesc degetele în mod regulat față de cei care nu o fac deloc.

Sursa: Social Media

Trosnirea degetelor nu are un efect întocmai negativ

Un cercetător s-a transformat în subiectul propriului studiu. Își trosnea degetele de la mâna stângă în mod obișnuit, în timp ce, pe cele de la mâna dreaptă, nu le trosnea deloc.
A făcut acest experiment timp de 6 decenii și nu a descoperit o incidență mai mare a artritei la mâna stângă.

Potrivit Harvard Health Publishing, „trosnirea” unei încheieturi este cauzată de bulele din interiorul lichidului sinovial, lichid care contribuie la lubrifierea încheieturilor. Bulele se sparg atunci când tragi de oase, fie atunci când îți întinzi degetele sau le dai peste spate, punând astfel presiune negativă asupra lor.

Deși îți poți trosni degetele toată ziua, fără frica de a face artitră, aceasta nu este totuși o idee bună.
În primul rând, pentru că vei sfârși prin a-i enerva pe toți cei din jurul tău. Apoi, pentru că vei avea un risc major de a avea mâinile umflate și o strângere de mână nesigură.


Reclamă

Share.

Sunt o persoană liniștită, sociabilă și ambițioasă. Îmi place ideea de a livra informații necunoscătorilor, ador să ascult poveștile oamenilor și să ofer ajutor atunci când mi se cere.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro