Cătălin Zmărăndescu, primul campion european dat de România în arte marțiale, nu are o relație deloc bună cu copiii lui din prima căsnicie, Alexandra și Mihai. Tânărul a mărturisit în repetate rânduri că fostului bodyguard al lui Gigi Becali i-a fost interzis să comunice cu copiii lui mai mari. În plus, Mihai i-a adus din nou acuzații dure părintelui său.
Fiul lui Cătălin Zmărăndescu a rupt orice legătură cu fostul luptător
Mihai Zmărăndescu, în vârstă de 21 de ani, nu vrea să mai audă deloc de fostul luptător. Fiul cel mare al sportivului a declarat recent că a întrerupt orice legătură cu părintele lui, până la sfârșitul vieții. Cei doi nu își mai vorbesc de mai bine de trei ani, însă băiatul continuă să-i adreseze tatălui său cuvinte dintre cele mai dure.
„Nu mai vorbesc cu tatăl meu de trei ani. Nici sora mea nu mai vorbește cu el de cinci ani. Nu mai vreau să aud în viața mea de el!”, a spus băiatul în cadrul unei emisiuni tv.
Mihai Zmărăndescu dezvăluia că fostul concurentul de la „Survivor” l-a renegat atât pe el, cât și pe sora lui.
„Atâta timp cât tu ai 50 de ani și te promovezi la tv cu doi copii și tu, de fapt, ai patru copii, chit că sunt din altă căsătorie, ce să mai eu vorbesc cu el! Eu când v-am spus despre caracterul domnului Cătălin Zmărăndescu, nu m-a crezut nimeni. Acum, prin prisma emisiunii, unde domnul Cătălin Zmărăndescu s-a dus cu toată încrederea că o să fie cel mai bun om acolo.
Și-a luat cu tesla în cap.Acum nu-i mai știu caracterul doar oamenii pe care i-a ruinat. Îi știe caracterul toată țara. L-a înjurat pe TJ Miles, cum să îl înjuri pe TJ Miles? O faci pe Otilia să plângă. Emil Rengle spune niște chestii la care tu te ataci. Răspunzi cu brutalitate”, a mai spus fiul lui Cătălin Zmărăndescu, în timp ce fostul luptător se afla în competiția „Survivor”.
Cătălin Zmărăndescu a fost votat de public să părăsească „Survivor”
Marți seară, 22 martie, Cătălin Zmărăndescu, în vârstă de 49 de ani, a fost votat să plece de la „Survivor”.
La consiliul de eliminare, Cătălin Zmărăndescu a mărturisit că este bucuros că se întoarce în sânul familiei, iar experiența din Republica Dominicană nu o va uita niciodată.
„Asta e, mă întorc acasă, la familia mea. De când a început competiția asta am fost singur. Am rămas același om, doar că am devenit mai răbdător și mai înțelegător. Nu o să uit prea ușor această experiență, mi-o voi aduce aminte și le-o voi povesti copiilor, nepoților. Baftă, faimoși! Baftă, războinici! Am învățat aici că prieteniile se nasc în timp, în ani de zile.
Am încredere în oameni, e un defect de-ale mele. Sper să nu mai am la fel de multă încredere și în viitor. Cu siguranță Matilda, fetița mea, va înțelege că nu cei mai buni câștigă, nu întotdeauna cei mai buni ajung în vârf. Viața e formată din eșecuri, câștiguri, trăiri, bucurii, suferințe, doar de noi depinde ce facem, cum facem ca să trecem peste ele”, a declarat Cătălin Zmărăndescu la Pro Tv.