Reclamă

Anul trecut, Cristi Boureanu și Laura Dincă anunțau că s-au separat după 6 ani de iubire. După ce s-a despărțit de omul de afaceri, tânăra nu a suferit prea mult. Drept dovadă stau și pozele de pe rețelele de socializare. Laura Dincă își petrece timpul numai în vacanțe, iar apropiații ei susțin că are un iubit putred de bogat. 

Fosta iubită a lui Cristian Boureanu nu mai este singură

Cristian Boureanu și Laura Dincă au format unul dintre cele mai solide cupluri din showbiz. Când toată lumea credea că cei doi amorezi vor ajunge la altar, a venit vestea că s-au despărțit. În 2018, omul de afaceri o ceruse de soție pe focoasa șatenă. După ce s-a despărțit de Boureanu, Laura Dincă a dezvăluit motivele pentru care au ales să pună capăt relației. Se pare că certurile erau la ordinea zilei, iar această hotărâre a fost luată de comun acord.

„Ne-am despărțit pentru că, sincer, ne certam tot timpul în ultima vreme. Nu ne mai înțelegeam deloc. Nu, nu a fost vorba de altcineva în viața vreunuia dintre noi, dar nu mai puteam sta împreună. Oricum, am rămas în relații foarte bune, vorbim zilnic, ne și vedem uneori. Nu am nimic să îi reproșez. Probabil ne certam din cauza stresului din ultima perioadă. Nu, nu mai există cale de împăcare, chiar dacă el vrea, chiar dacă am mai vorbit despre…Dar, oricum, eu îl iubesc, este un om deosebit. Vorbim zilnic, ne și vedem, dar asta nu înseamnă că vom mai fi împreună”, declara Laura Dincă, pentru Fanatik.

foto: instagram

Laura Dincă s-a cuplat cu un șeic?

Despărțirea de Boureanu a fost de bun augur pentru tânără. De câteva luni bune, Laura Dincă s-a „mutat” în Dubai. Apropiații au dat-o de gol și au mărturisit că modelul s-a cuplat cu un bărbat extrem de potent financiar, care o face fericită.

„Laura este fericită. Nu a suferit prea mult, a trecut peste perioada despărțirii de Boureanu. Se bucură de o altă viață, mai frumoasă si mai liniștită, pentru că, să recunoaștem, nu avea prea multă liniște în fosta relație. Se săturase de discuțiile dintre Cristi și fiica acestuia. Uneori pica și ea la mijloc. Acum e bine și iubită. Merită mult”, a povestit o persoană din anturajul celor doi foști iubiți, scrie Click!

Nici Boureanu nu a suferit prea mult după ce a pus stop relației cu Laura Dincă. De la finalul anului trecut, fostul soț al Valentinei Pelinel se iubește cu Cristina Belciu, fotomodel de profesie.


Reclamă

Share.

Alina Anghel, jurnalist cu peste 8 ani de experiență. Vine în echipa substantial.ro pentru a vă pune la curent cu tot ceea ce se întâmplă în lumea mondenă și nu numai. Evenimentele la care a participat au ajutat-o să cunoască o mulțime de personaje din lumea showbizului și este gata să dea ora exactă atunci când vine vorba de știri de calitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro