Reclamă

Se pare că acest an stă sub semnul scumpirilor de orice fel. Fie că vorbim de facturi mai mari la energie electrică și gaz,  de o creștere a prețului carburanților, sau de majorări ale prețurilor alimentelor, cert este un lucru. Cheltuim mai mulți bani pe mult mai puține lucruri pe care le-am fi cumpărat în mod normal. Acum vine rândul unui alt aliment să-ți dubleze prețul.

Recoltele slabe din ultimul an, dar și tensiunile generate de conflictul ruso-ucrainean sunt motivele care îi determine pe producători să aibă de a face cu lipsa cu boabelor de muștar. Aceștia sunt de părere că, în cazul în care recolta din acest an va fi una slabă, problemele nu vor înceta să apară.

Boabele de muștar, mult mai scumpe

Sursa: Social media

Mai multe state europene, printre care se numără și România se bazau pe exporturile provenite din țări precum Rusia și Ucraina. Având în vedere că războiul va influența cu totul sectorul agricol, românii care sunt producători de muștar sunt pesimiști. Aceștia se așteaptă să fie puși în fața unei crize de materie primă în 2022.

Republica Moldova aproape a majorat prețul de două ori a boabelor de muștar. Prin urmare, acest fapt va avea efecte asupra prețului final al produsului finit.

Până la acest moment, Ucraina era principalul stat producător. După izbucnirea războiului, statele care erau dependente de Ucraina privitor la importul de boabe de muștar ar urma să apeleze la ajutor din partea Germaniei și a Canadei. Aceste state sunt cei mai mari exportatori din prezent.

Din nefericire, boabele de muștar nu reprezintă un caz singular în ceea ce privește scumpirea. Sarea și oțetul, ingrediente care sunt folosite în prepararea muștarului au suferit și ele creșteri ale prețurilor. Chiar și ambalajele din sticlă, folosite de cei mai mulți dintre producători au și ele un cost mai mare.


Reclamă

Share.

Sunt Sebastian și încă de mic visam să învăț tainele jurnalismului și ale televiziunii. Am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, iar acum, zic eu, sunt pregătit să vă aduc cele mai prospete știri din domenii diverse.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro