Reclamă

Emily Burghelea a devenit cunoscută odată cu participarea la „Bravo, ai stil!”. Atunci, împreună cu buna ei prietenă, Iuliana Doroftei au format una dintre cele mai puternice echipe. Dacă pe vremea aceea era mult mai excentrică, acum, Emily s-a așezat la casa ei.

Imediat după încheierea proiectului „Bravo, ai stil!”, viața lui Emily Burghelea a luat o întorsătură radicală. Pe plan profesional, i s-au deschis mai multe uși ca niciodată, iar personal și-a întâlnit sufletul pereche. Anul trecut, vedeta s-a căsătorit și, poate cel mai important, a devenit mămică.

Emily Burghelea este foarte activă în online, dar nu își expune ostentativ familia. Pe iubitul ei continuă să îl țină „ascuns” de ochii lumii, iar fetița ei este prezentă moderat pe contul ei de Instagram. Fanii au insistat ca fosta concurentă de la Kanal D să posteze mai des imagini cu Amedeea, mai ales că este foarte simpatică. Momentan, blondina pare că nu ia în serios rugămințile fanilor.

Emily Burghelea ține la intimitatea Amedeei

Emily este foarte protectivă cu micuța Amedeea și a decis ca, de această dată, să nu se alinieze trendului. Multe vedete aflate în ipostaza ei deja au făcut chiar și conturi de Instagram copiilor. Cu această mișcare, celebritățile de la noi au împușcat doi iepuri dintr-o lovitură: au împăcat cerințele fanilor și au făcut și bani.

Emily Burghelea a primit multe propuneri de la branduri celebre ca Amedeea să facă reclamă la diverse produse pentru bebeluși. Deși ar avea un succes destul de mare, Emily a refuzat politicos orice astfel de idee. Vedeta așteaptă ca fetița ei să crească și să decidă singură pentru viitorul ei.

„A fost, la un moment dat, o propunere pentru Amedea. Nu am vrut nici să îi fac cont de Instagram, că am văzut că se poartă și asta cu <<Hai să îi facem cont de Instagram!>> O arăt, mai fac poze cu ea, dacă e, la mine pe Instagram.

Mai postăm împreună, cumva, dar nu mi se pare ok să aibă ea. E bebeluș, totuși, ce Instagram să aibă!? Aștept cumva să aleagă ea treaba asta. Nu vreau să o împing eu foarte tare acum, nici n-o bag în reclame la scutece sau la alte chestii”, a declarat Emily Burghelea, potrvit cancan.ro.


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro