Motanul influencer din Ucraina pe nume Stepan, care locuia în Harkov cu stăpâna, a fugit din calea războiului și acum a ajuns în Franța, departe de bombele lansate de armata lui Vladimir Putin.
Stepan, motanul ucrainean influencer era deja celebru pe Insta și Tik Tok, dar se pare că a devenit și mai celebru după începutul războiului. din păcate, orașul în care locuia a fost bombardat de ruși, așa că el și stăpâna lui nu au avut ales decât sa fugă în Franța.
Motanul influencer din Ucraina a scăpat de război. El are peste 1 milion de urmăritori pe Instagram
Stepan, un motan vărgat de 13 ani, din Harkov, a furat inimile internauților cu mult timp înainte de război. Apărea des în postări amuzante în care putea fi confundat cu un om.
Dar, de când conflictul cu Rusia a început, felina a dispărut de pe rețelele de socializare și fanii au fost foarte îngrijorați de soarta lui. Stepan are peste un milion de urmăritori doar pe Instagram. Până și celebra Britney Spears i-a apreciat pagina.
După o pauză în care a lipsit din cauza războiului de pe rețelele de socializare, fanii lui Stepan, motanul influencer din Ucraina, pot să răsufle în sfârșit ușurați. Pisica lor favorită este în siguranță.
Povestea evadării lui Stepan, motanul influencer din Ucraina
Stepan a revenit într-o postare pe contul sau în care este detaliată povestea evadării lui și a proprietarei sale care nu a fost una lipsită de aventuri.
„Pe 24 februarie, dis de dimineață, dormeam acasă. La 5 dimineața, s-a auzit o explozie și nu am înțeles ce este. După un timp, după o jumătate de oră mai târziu, au fost mai multe explozii, geamurile tremurau.
Am sărit în sus și am înțeles că se întâmplă ceva groaznic! Atacul și bombardarea Harkovului (în special în Saltovka de Nord, unde locuim). Ne-am dat seama că războiul este aproape de casa noastră.
În prima zi a războiului au fost cele mai grave distrugeri. Obuzele lovesc zilnic casele vecine; casele au ars în fața ochilor noștri. Printr-un miracol, casa noastră a rămas în siguranță timp de o săptămână.
Casa noastră a fost avariată și în a opta zi, când un obuz a zburat în balconul vecinilor. Nu era foc. Slavă Domnului! În zeci de apartamente, toate ferestrele s-au spart. De asemenea, în curtea noastră din fața casei au căzut două obuze. Am petrecut două nopți la subsol și fără curent electric timp de o săptămână”, este mesajul care a apărut pe contul lui Stepan.