Este luni, așa că trebuie să începem săptămâna cu energie bună și cu zâmbetul pe buze. Iar toate aceste lucruri sunt rezolvate de un banc bun, așa că am pregătit unul pentru tine. Protagoniștii de astăzi sunt un român, un bulgar și un rus. Cei trei sunt prinși de către autoritățile din Arabia Saudită făcând contrabandă cu alcool. Pedepsele pe care le primesc și deznodământul sunt hilare.
Bancul zilei
Un rus, un bulgar și un român sunt surprinși în Arabia Saudită de către polițiști, în timp ce făceau contrabandă cu alcool. Simpla deținere de alcool este o infracțiune gravă în Arabia Saudită, așa că pentru crima teribilă de a fi prinși consumând alcool, cei trei au fost condamnați la moarte.
Cu toate acestea, după multe luni de procese și cu ajutorul unor foarte buni avocați, pedeapsa le este comutată la închisoarea pe viață. Având un noroc chior, cei trei beneficiază și de mărinimia șeicului în ziua încheierii procesului, care coincidea cu o zi națională … și care le-a propus că vor fi iertați dacă vor accepta 50 lovituri de bici, fiecare.
În timp ce se pregăteau pentru a-și primi pedeapsa, șeicul anunță:
– Astăzi e ziua de naștere a primei mele soții și mi-a cerut să permit fiecăruia dintre voi, o dorință înainte de a fi biciuit.
Primul iese în față bulgarul … și după un timp de gândire, spune:
– Aș dori să-mi legați de spate o pernă!!
Zis și făcut… dar perna a rezistat doar la vreo 20 de lovituri … și după pedeapsă, bulgarul a trebuit dus pe brațe, sângerând și plângând…
Rusul, văzând scena horror cu bulgarul , zice cu o atitudine de șmecher:
– Vă rog, legați-mi două perne de spate!!
Cele două perne au absorbit toate cele 50 de lovituri de bici și rusul a plecat nevătămat și privind batjocoritor la bietul bulgar.
Românul a fost ultimul, dar înainte să poată spune ceva, șeicul s-a întors spre el și i-a spus:
– Ești dintr-o parte frumoasă a lumii și aveți cele mai frumoase femei, iar pentru asta, ai dreptul la două dorințe!
– Vă mulțumesc, Înălțimea voastră Prea Regală și Milostivă, a răspuns românul. Ca recunoaștere a bunătății voastre, prima mea dorință este să-mi dați, nu 50 ci 100 de lovituri de bici.
– Nu numai că ești un om onorabil, frumos și puternic, dar ești și foarte curajos, a spus șeicul cu o privire admirativă pe față. Dacă 100 de lovituri este ceea ce îți dorești, atunci așa să fie. Și a doua dorință a ta, care va fi, întrebă şeicul.
Românul a zâmbit și a spus:
– Leagă-l pe rus de spatele meu!