Reclamă

Andreea Mantea este una dintre cele mai apreciate persoane publice de la noi din țară. Deși în mai toate aparițiile sale publice vedeta apare cu zâmbetul pe buze și mereu pusă pe șotii, se pare că  momentele grele din viață n-au ocolit-o.

În cadrul unui interviu, Andreea a vorbit despre cel mai greu moment din viața ei. Momentul care trebuia să fie cel mai fericit a fost umbrit din pricina faptului că nimeni nu i-a fost alături.

Cel mai greu moment din viața Andreei Mantea

Sursa: Social media

Se pare că cel mai greu moment din viața Andreei Mantea a fost chiar cel în care l-a adus pe lume pe fiul său David. În momentul în care a născut, prezentatoarei tv nu i-a fost nimeni alături.

„Cel mai greu mi-a fost când am născut. David, atât (n.r cine i-a fost alături). Mă bucur că am ales așa. Stau și mă gândesc, toată lumea îmi spune ce ne facem că o să crească copiii și ce o să-i spui când o să audă, ce o să știe. Copilul meu o să fie pregătit să audă tot ce s-a întâmplat. Nu vreau să-l mint, vreau să înțeleagă tot, vreau să nu aibă semne de întrebare.”, a declarat Andreea Mantea, în cadrul emisiunii „În Oglindă”.

În acest moment, legătura dintre Cristian Mitrea și fiul său David este una aproape inexistentă. Micuțul nu este interesat de persoana tatălui său și nici nu dorește să aibă vreo legătură cu acesta.

Copilul meu nu vrea să știe de tata, nu-l interesează, nu vrea să audă, când trebuia să plece la el se prindea de draperie și se ținea foarte strâns și plângea și eu tot i-l dădeam. M-am luat de gura lui că trebuie ca copilul să aibă o legătură cu tatăl. Nu trebuie, e greșit, depinde cine e tatăl, ce e tatăl și ce legătură vor avea.

Andreea spune că, în scurtele vizite pe care le făcea la tată lui, David, se întorcea un copil schimbat. Ba chiar mai mult de atât, fiul acesteia era supărat din cauză că Andreea îl lăsa în grija tatălui său.

„Când mi-l aducea era alt copil, era introvertit, nu mai vorbea, nu mai spunea nimic. Practic chinuiam copilul și i-l dădeam unui necunoscut, venea atât de supărat pe mine (…) Nu înțeleg de ce trebuie să ne luam după niște tipare, e atât de greșit.” a povestit Andreea Mantea.


Reclamă

Share.

Sunt Sebastian și încă de mic visam să învăț tainele jurnalismului și ale televiziunii. Am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, iar acum, zic eu, sunt pregătit să vă aduc cele mai prospete știri din domenii diverse.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro