Reclamă

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a vorbit despre situația dintre Rusia și Ucraina. El a precizat că Vladimir Putin merge mai departe și are un plan stabilit.

Vasile Dîncu, ministrul Apărării Naționale din România, spune că negocierile care au loc între ruși și ucraineni sunt doar de fațadă. Acestea se poartă pentru a da sentimentul de diplomație, însă sunt folosite pentru a acoperi unele acțiuni. În tot acest timp, Vladimir Putin merge mai departe. Se vede clar că președintele rus are un plan stabilit, a precizat Dîncu.

Vasile Dîncu: Vladimir Putin merge mai departe

Oficialul din Guvernul Ciucă spune că una dintre ipoteze este că Vladimir Putin poartă negocieri pentru a mai câștiga timp. În tot acest timp, el distruge infrastructura puternică pe care o avea Ucraina.

„Ne putem aștepta în continuare ca populația să fie atacată și populația civilă să fie atacată”, a declarat Vasile Dîncu.

El a precizat că nu se știe dacă se va putea ajunge vreodată la a judeca un asemenea dictator. Totuși, oficialul a precizat că este foarte important să se oprească acest război și să fie cât mai puține victime.

Informația momentului de la ministrul Apărării! Doar acești români vor merge la luptă în caz de război
Sursa: Social Media

Deși rușii au multiplicat canalele de comunicare și există mai multe comisii care încearcă să negocieze pe domenii, Dîncu nu crede că Putin va negocia serios înainte de a avea „cât de cât o victorie”, pentru că nu poate intra în negocieri „înfrânt”.

Operațiunea lui Putin, un „eșec total”

Deși armata Federației Ruse are un potențial uriaș de distrugere, ceea ce s-a văzut până acum este un eșec total, spune Dîncu. Toată lumea s-a coalizat în jurul Ucrainei, care a transmis, dincolo de eroism, că o epopee ucraineană avem deja, a și comunicat foarte bine.

„Statisticile, nu știm cât de oficiale, arată pierderi de 4 – 5 ori în ori mai mari în armata rusă decât în armata ucraineană”, a afirmat Vasile Dîncu.  


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro