Există o mulțime de mantre pe care le poți rosti pentru a atrage succesul în carieră, dragoste, chiar și pentru a atrage putere financiară. Dacă te numeri printre cei care au mai puțină putere financiară și îți dorești să ai prosperitate și bani, iată ghidul de meditație cu mantre pe care îl poți folosi zilnic.
Mantrele trebuie rostite în fiecare zi pentru a-ți atinge scopurile. Cu cât te vei conecta mai mult la energia Universului, rostind aceste fraze, cu atât vei avea rezultate mai bune. Noi îți punem la dispoziție câteva dintre acestea pentru a avea mai mult succes financiar.
Mantră pentru avere și bani
Astăzi am curajul să fac tot ceea ce îmi doresc. Cred în potențialul meu și în forțele mele. Nu voi mai amâna și noi voi mai întârzia să acționez. Mă iubesc și cred că merit tot ce e mai bun de la viață.
Voi încerca să lupt pentru țelurile mele și pentru a avea succes financiar. Viața mea este minunată. Indiferent cât de slabă este situația mea financiară acum, sunt convins că în scurt timp voi atinge culmile succesului pe plan financiar.
Sunt recunoscător pentru tot ceea ce am, iar în curând voi ajunge să am și mai mult. Mă eliberez de tot ceea ce este negativ și voi încerca să atrag toate lucrurile pozitive pentru a prospera și a obține averea pe care mi-o doresc.
Mantră pentru prosperitate și succes
Sunt pregătit să fac sacrificii pentru a prospera și a-mi aduce succesul pe plan financiar. Orice obstacol pe care îl voi întâmpina, nu mă va opri să îmi ating obiectivele. Voi face tot ce îmi stă în putință să-mi dezvolt succesul și să-mi îndrept pașii către situația financiară la care visez.
Banii vor veni la mine fără să mă mai gândesc că acest lucru este imposibil. Într-o zi mă voi trezi bogat și îmi voi aprecia toate eforturile și sacrificiile făcute. Până atunci îi voi mulțumi zilnic Universului pentru toate oportunitățile pe care mi le scoate în cale!