Reclamă

Micutzu va completa formula juraților de săptămâna aceasta de la „iUmor”. Comediantul s-a gândit foarte mult înainte de accepta propunerea, mai ales că asta vine la pachet și cu o serie de responsabilități.

Micutzu a urcat de multe ori pe scena „iUmor”, dar niciodată nu a fost invitat în calitate de jurat. Noul sezon al emisiunii a schimbat regulile, iar la masa juraților a mai fost adăugat un scaun. După nume mari care au avut calitatea de colegi ai Deliei, ai lui Mihai și ai lui Cheloo, a venit rândul lui Micutzu să jurizeze momentele amuzante.

Comediantul a primit propunerea de a fi jurat în urmă cu mult timp, dar nu s-a grăbit deloc să dea răspunsul. Micutzu a analizat foarte bine și a ajuns la concluzia că o astfel de experiență merită trăită. Aceasta nu își face griji, mai ales că pe majoritatea celor de acolo îi cunoaște din alte conjuncturi.

„Mi-a luat o săptămână să accept provocarea de a fi jurat iUmor pentru o ediție. Încă nu știu de ce am făcut-o. Pentru această ediție îmi propun să mă bazez pe colegii mei pentru că ei știu deja ce este de făcut.”, a spus Micutzu.

Micutzu a gândit în detaliu fiecare aspect al calității de jurat

Mai mult, se pare că Micutzu are și o strategie bine pusă la punct care privește mecanismul de votare. Comediantul și-a făcut planul, iar unicul lui scop este acela de a se distra. Deși pare ca se potrivește mănușă formatului, Cosmin Nedelcu, pe numele lui real, a declarat că nu s-ar vedea în ipostaza de jurat permanent al emisiunii.

„Voi încerca să dau like acolo unde Cheloo va da dislike. Deși nu pare, sunt foarte empatic. Simt și sunt influențat de emoțiile oamenilor din jur și acesta este și motivul pentru care cred că nu aș fi bun ca jurat permanent al emisiunii”, a declarat Micutzu,

„Cu toate acestea, voi fi un jurat sincer. Dacă va fi un număr pe care nu îl voi considera amuzant, nu voi râde. Oricum, râd foarte greu și rar”, a completat comediantul pentru a1.ro.


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro