Deși în ultimele zile părea că s-a terminat cu iarna și că în sfârșit ne îndreptam spre primăvară, meteorologii vin cu alte vești proaste. Se pare că vreme ninsorilor în luna martie nu s-a încheiat. A fost emisă o nouă alertă meteo de ninsori moderate cantitativ și strat nou de zăpadă. Ce zone sunt afectate?
Avertizare meteo
Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de ninsori moderate cantitativ și strat nou de zăpadă, valabilă în intervalul 16 martie, ora 08:00 – 17 martie, ora 08:00. Avertizarea vizează zona Carpații Occidentali și vestul Carpaților Meridionali.
În intervalul menționat aria precipitațiilor sub formă de ninsoare va fi în extindere dinspre masivele vestice și va cuprinde toată zona montană. În zona Carpaților Occidentali, precum și în vestul Carpaților Meridionali, local ninsorile vor fi moderate cantitativ (10…15 l/mp și izolat peste 20 l/mp) și se va depune strat nou de zăpadă, pe alocuri consistent.
Prognoza meteo, 15 martie 2022
Administrația Națională de Meteorologie a anunțat prognoza meteo pentru ziua de astăzi, 15 martie 2022. Potrivit ANM, cerul va avea înnorări, iar local şi temporar vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor.
Precipitațiile se vor manifesta sub formă de ninsoare la munte, predominant sub formă de ninsoare în zonele deluroase, mixte în Transilvania şi mai ales sub formă de ploaie în rest. Pe suprafeţe mici, în zona Carpaţilor Occidentali şi în vestul Carpaţilor Meridionali, cantităţile de precipitaţii vor depăşi 10…15 l/mp.
În ceea ce privește valorile termice, astăzi temperaturile maxime se vor încadra între 3 şi 11 grade, în timp ce temperaturile minime se vor situa între -5 şi 3 grade. Presiunea atmosferică va mai scădea dimineața, apoi va creşte accentuat.
În Capitală cerul va fi mai mult noros. Spre a doua parte a zilei și sera vor câta câteva precipitaţii, predominant sub formă de ploaie. Astăzi, vântul va sufla slab şi moderat, temporar cu uşoare intensificări pe parcursul nopţii. Temperatura maximă a zilei ajunge la 7…8 grade, în timp ce minima va coborâ până la 1 grad.