Reclamă

Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege care prevede sancționarea aspră a celor ce incită la violență, ură sau discriminare. Conform proiectului lege, acest tip de fapte se pedepsește cu închisoarea până la 3 ani sau amendă.

Sursa: Social Media

Membrii plenului Camerei Deputaților au adoptat în cursul zilei de luni, un proiect de lege. Conform căruia incitarea publicului la violență, discriminare sau ură, fie ele prin orice mijloace se pedepsește cu închisoarea între 6 luni și 3 ani sau cu amendă.

Riști închisoare până la 3 ani sau amendă dacă faci asta

Proiectul de lege a fost trimis la reexaminare ca urmare a deciziei luate de Curtea Constituțională.

„Incitarea publicului, prin orice mijloace, la violență, ură sau discriminare împotriva unei persoane sau împotriva unei persoane pe motiv că face parte într-o anumită categorie de persoane definită pe criterii de rasă, naționalitate, religie, gen, orientare sexuală, opinie ori apartenență politică, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecție HIV/SIDA considerate de făptuitor drept cauze ale inferiorității unei persoane în raport cu celelalte se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”, se arată în proiectul de lege.

Proiectul redă un articol din Decizia cadru 2008/913/JAI, privind combaterea anumitor forme și expresii ale rasismului și xenofobiei prin intermediul dreptului penal.

Camera Deputaților este for decizional în această situație.

Legea atacată la CCR de președintele Klaus Iohannis

Trebuie reamintit, faptul că Senatul a completat în luna noiembrie a anului trecut, în plen, în acord cu decizia Curții Constituționale, la reexaminare, legea pentru modificarea articolului 369 din Codul penal. Lege prin care se pedepsește incitarea la ură, violență și discriminare, fiind incluse criteriile de discriminare.

Legea, inițiată de Guvern în februarie 2021, a fost adoptată de Camera Deputaților, în calitate în calitate de for decizional. Pe data de 30 iunie și atacată CCR de președintele Klaus Iohannis. Din cauza lipsei unor criterii în conținutul normei de incriminare a infracțiunii.

Pe 15 septembrie, CCR a decis că sunt neconstituționale dispozițiile legii conform cărora incitarea la violență, ura sau discriminare împotriva unei persoane.  Motivul fiind că ar face parte dintr-o anumită categorie se pedepsește cu pușcăria de la 6 luni la 36 de luni sau amendă.


Reclamă

Share.

Sunt o persoană liniștită, sociabilă și ambițioasă. Îmi place ideea de a livra informații necunoscătorilor, ador să ascult poveștile oamenilor și să ofer ajutor atunci când mi se cere.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro