Reclamă

În contextul actual, în care Vladimir Putin a decis să atace Ucraina, iar războiul este deja la ziua 20, ironiile și criticile la adresa rușilor sunt tot mai dese. Astfel, un clip cu Traian Băsescu care îi dă „peste nas” unui oficial rus a devenit viral. Care este replica ironică și sfidătoare a fostului președinte al Românie la adresa Rusie?

Un clip, al cărui protagonist principal este Traian Băsescu, a devenit viral pe rețelele sociale. Filmare este din timpul mandatului de președinte al acestuia. La acea vreme, Traian Băsescu a participat la Adunarea Parlamentară a Consiliului European. Fostul președinte a ținut un discurs legat de aderarea României la Spațiul Schengen, iar la final a răspuns întrebărilor celor prezenți.

Printre cei care au avut câte ceva de lămurit și o întrebare de pus s-a numărat și reprezentantul Rusiei. Acesta a lăsat de înțeles că s-ar dori refacere Românie Mari, prin anexarea Moldovei și nu a ezitat să îl confrunte pe Traian Băsescu pe margine acestui subiect.

„Domnule președinte, răspunsul dumneavoastră la întrebarea colegului meu, nu a explicat clar poziția României în ceea ce privește problema cetățeniei. Este corectă evaluarea experților conform căreia politica României are ca scop anexarea Moldovei și formarea României Mari?”, a fost întrebarea parlamentarului rus.

Traian Băsescu, ironie la adresa unui parlamentar rus

Întrebarea reprezentantului Rusie l-a amuzat pe Traian Băsescu, care în stilul caracteristic a venit imediat cu un răspuns. Fostul președinte a răspuns cu o ironie puternică și l-a rugat pe parlamentarul rus să notez tot ce spune.

„Vă rog să notați, domnule parlamentar, că România nu are niciun fel de experiență în anexarea altor state”, a fost răspunsul lui Traian Băsescu.

Ironia fostului președinte al Românie a trecut neobservată atunci, însă acum, în contextul războiului dintre Rusia și Ucraina a devenit virală. Răspunsul lui Traian Băsescu a fost distribuit pe rețelele sociale și a ajuns imediat viral.


Reclamă

Share.

Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice, SNSPA. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune, activează în presa online de trei ani. În prezent este redactor al publicației Substanțial.ro. Este bine ancorată în tot ceea ce ține de showbiz și la curent cu ultimele noutăți.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro