Reclamă

În urma unei postări a Dianei Șoșoacă de pe Facebook, platforma online a clasificat mesajul „parțial sau integral” sub controlul editorial al Guvernului rus. Este vorba despre o postare distribuită de Șoșoacă în data de 11 martie. Șoșoacă a fost acuzată că face propagandă rusă, după ce a postat un link către Sputnik.

Diana Șoșoacă, acuzată că face propagandă rusă

Potrivit politicii editoriale a Facebook, „entităţile media controlate de stat” sunt instituțiile media pe care Facebook le consideră a fi parțial sau integral controlate, din punct de vedere editorial, de autoritățile guvernamentale. Analiza Facebook se realizează pe baza unor cercetări și evaluări pe cont propriu, ce țin cont de o serie de criterii dezvoltate de platformă în acest scop.

Astfel, Facebook a adăugat un mesaj de atenționare și la o postare ce apare pe pagina senatoarei Diana Șoșoacă.

„Unicul senator care a luat poziţie fermă împotriva implicării României în conflictul ruso-ucrainian”, este mesajul scris de Diana Șoșoacă, în descrierea unui live pe care l-a realizat pe Facebook.

Șoșoacă: Iohannis va băga România în război

Facebook a considerat că pagina senatoarei trebuie să respecte un standard mai ridicat de transparență. Platforma a mai scris că textul Dianei Șoșoacă „combină influența unei organizații media cu susținerea unui stat”.

Diana Șoșoacă a declarat că președintele Klaus Iohannis va băga România în război cu Rusia. Senatoarea a cerut neutralitatea țării în privința conflictului dintre Rusia și Ucraina. Senatorul independent spune că în cazul unui război cu Rusia, până ajunge NATO în țară, România va fi spulberată de pe fața pământului.

De asemenea, aceasta a mai spus că nu există politicieni români care să apele interesele României în ceea ce privește implicarea în conflictul din Ucraina. Despre Diana Șoșoacă se știe de mai mult timp că este o susținătoare a regimului din Rusia.


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro